Un funcţionar din Primăria Iaşi a fost transportat cu ambulanţa la spital, după ce a fost lovit cu pumnul de către un coleg de birou, Comisia de Disciplină din cadrul primăriei fiind convocată în regim de urgenţă pentru a analiza incidentul şi a decide eventuale sancţiuni. Potrivit unor surse din Primărie, conflictul între cei doi funcţionari ar fi pornit după ce unul dintre aceştia nu ar fi imprimat la xerox un ordin de serviciu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conflictul între cei doi angajaţi ai Primăriei Iaşi, Valentin Mocanu şi Gabriel Ghergheşanu, a izbucnit joi dimineaţă, însă reprezentanţii Primăriei nu au comunicat motivul pentru care funcţionarii s-au luat la ceartă. Cei doi bărbaţi lucrează în cadrul Biroului de Reglementare Transporturi Urbane, aflat în subordinea Direcţiei Tehnice din Primăria Iaşi.

În urma unei discuţii în contradictoriu, Mocanu l-a lovit cu pumnul în faţă pe Ghergheşanu, fiind necesară intervenţia unui echipaj al Ambulanţei Iaşi.

"La faţa locului, a fost trimis un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă pentru un bărbat de 60 de ani cu traumatism cranio-facial. După evaluare şi asistenţă medicală de urgenţă, a fost transportat la Spitalul de Neurochirugie”, a declarat Nicolai Pralea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi.

Potrivit unor surse din primărie, scandalul între cei doi funcţionari a pornit după ce unul dintre aceştia nu ar fi imprimat la xerox un ordin de serviciu.

Conducerea Primăriei municipiului Iaşi a decis convocarea, în regim de urgenţă, a Comisiei de Disciplină de la nivelul municipalităţii pentru a analiza incidentul.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei ieşene, sancţiunile care pot fi date în astfel de cazuri merg de la mustrare scrisă până la destituirea din funcţia publică.

Cei doi angajaţi nu au mai avut abateri disciplinare până în prezent.

"Comisia de Disciplină va analiza în detaliu incidentul dintre cei doi funcţionari publici şi va lua decizia în conformitate cu prevederile legale, în cel mai scurt timp. Conducerea Primăriei Municipiului Iaşi condamnă acest incident regretabil, pe care îl consideră un comportament intolerabil într-o instituţie publică, şi va lua toate măsurile ca astfel de incidente să nu se mai repete. Profesionalismul angajaţilor municipalităţii şi conduita lor publică nu trebuie să fie umbrite de asemenea evenimente nedorite”, se arată într-un comunicat transmis de Primăria Iaşi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.