”Animale fantastice şi unde le poţi găsi. Scenariul original”, de J.K. Rowling, va apărea în luna februarie, la editura Art, în traducerea Tatianei Dragomir. Cele mai vândute cărţi ale grupului editorial în 2016 au fost semnate de Truman Capote şi Bohumil Hrabal, iar pentru 2017, casa editorială anunţă noi volume din seria “Harry Potter” şi “Cronicile din Narnia”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 2016, topul vânzărilor la Art a fost ocupat de ”Sfaturi al naibii de bune (pentru oameni talentaţi)”, de George Lois. Volumul a fost urmat de ”Cu sânge rece”, de Truman Capote, tradus din limba engleză de Const. Popescu. Pe poziţia a treia în top se află ”Viaţă după viaţă”, de Kate Atkinson, roman câştigător al Premiului Costa, urmat de ”Vremurile bune de altădată”, de Bohumil Hrabal, o selecţie şi traducere din limba cehă de Jean Grosu, şi ”Umilirea publică în epoca internetului”, de Jon Ronson - autorul bestseller-ului ”Testul psihopatului”. 

”Pariul nostru pentru 2017 este noul proiect editorial «musai», lansat la finalul anului trecut. Această colecţie cuprinde cele mai importante cărţi ale momentului, cu un mare potenţial de bestseller după cum o spune şi textul de prezentare. În luna decembrie au apărut în această colecţie: «Vegetariana», de Han Kang, roman recompensat cu Man Booker International Prize în 2016, şi «Luminătorii» de Eleanor Catton, un roman care a primit Man Booker Prize în 2013”, anunţă reprezentanţii editurii.

În primul trimestru al anului 2017 vor apărea “Simpatizantul”, de Viet Thanh Nguyen, (Pulitzer Prize for Fiction 2016) şi “A Man Called Ove”, de Fredrik Backman (o carte-fenomen a cărei ecranizare a întrat în cursa pentru Oscar la categoria Cel mai bun film străin). 

”Harry Potter şi copilul blestemat. Scenariul repetiţiei cu public”, de J.K. Rowling, John Tiffany şi Jack Thorne (traducere din limba engleză de Tatiana Dragomir) a fost cea mai vândută carte în 2016, la editura Arthur.

Editura a publicat  până acum trei volume în seria ”Harry Potter”: “Harry Potter şi piatra filosofală”, într-o nouă traducere de Florin Bican, ”Harry Potter şi camera secretelor”,  în traducerea Tatianei Dragomir şi ”Harry Potter şi prizonierul din Azkaban”, într-o nouă traducere de Radu Paraschivescu.

Volumul IV va apărea în 2017, într-o nouă traducere, semnată Florin Bican. Seria a fost desemnată prin votul publicului ”cea mai râvnită carte” de la Gaudeamus 2016.

”Animale fantastice şi unde le poţi găsi. Scenariul original”, de J.K. Rowling, va apărea în luna februarie, în traducerea Tatianei Dragomir. Volumul poate fi achiziţionat în sistem de precomandă de pe site-ul Arthur, la preţul de 33 de lei. 

Pe locul doi în topul vânzărilor la Arthur se află ”Însemnările unei puştoaice 10”, de Rachel Renée Russell, urmată de ”Danny, campionul lumii”, de Roald Dahl. Locul patru este ocupat de ”Cronicile din Narnia”, de C.S. Lewis - una dintre cele mai îndrăgite serii pentru copii, ajunsă anul trecut la cel de-al patrulea volum, “Prinţul Caspian”, în traducerea Irinei Oprea şi a lui Radu Paraschivescu. ”Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran, este pe locul cinci în clasamentul celor mai vândute cărţi.

Anul acesta, editura pregăteşte pentru copii ”O serie de evenimente nefericite. Prima carte de Lemony Snicket”, care va apărea în ianuarie cu primul volum intitulat “Înneguratul început”. Tot luna aceasta, copiii vor găsi în librării cea mai recentă apariţie din seria de autor Roald Dahl - “George şi miraculosul său medicament”.

După ”Cronicile familiei Kane”, o serie inspirată din mitologia egipteană, Rick Riordan revine la editura Arthur în colecţia Excalibur cu o nouă serie inspirată din mitologia nordică: ”Magnus Chase şi zeii din Asgard” (primul volum, “Sabia verii”, a fost publicat la finalul anului trecut, iar anul acesta urmează cel de-al doilea volum.

Din a doua jumătate a anului editura Arthur pregăteşte foarte multe noutăţi în colecţia ”Vlad şi cartea cu Genius”, cărţi illustrate pentru categoria de vârstă 0-6 ani. 

La editura Youngart, cele mai vândute cărţi pentru adolescenţi din 2016 au fost: “Miss Peregrine. Biblioteca Sufletelor, Ransom Riggs, “Al cincilea val #2. Marea nesfârşită”, de Rick Yancey, “Eleanor & Park”, de Rainbow Rowell, “Flori pentru Algernon”, de Daniel Keyes şi “Minţile lui Billy Milligan”, de Daniel Keyes. 

Cele mai aşteptate cărţi pentru adolescenţi în 2017 sunt ”Fangirl”, de Rainbow Rowell şi volumul final al trilogiei “Al cincilea val. Ultima stea”.

La editura Paladin, cele mai vândute cărţi SF şi Fantasy din 2016 au fost ”Marţianul”, de Andy Weir, “Furia aurie”, de Pierce Brown, ”Metro 2033”, de Dmitri Gluhovski, ”Calea regilor” (volumele 1 şi 2), de Brandon Sanderson. 

Cele mai aşteptate cărţi SF şi Fantasy în 2017 anunţate de editură sunt “Furia dimineţii”, de Pierce Brown, volumul final al trilogiei, ”Assassin’s Creed. Renaşterea”, de Oliver Bowden. 

Cu “Preludiul Fundaţiei” continuă seria de autor Isaac Asimov ajunsă astfel la cel de-al optulea volum în traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu. Iubitorii de SF se vor bucura să afle că editura Paladin lansează la începutul acestui an de o nouă serie de autor: Robert A. Heinlein cu “Infanteria stelară”, “Luna e o doamnă rea” şi “Steaua dublă”.

Grafic Art este unul dintre proiectele de prestigiu ale editurii Art pentru care anul 2016 a fost un an foarte bun cu trei titluri noi absolute remarcabile: “Aici”, de Richard McGuire, volum premiat cu Premiul cel mare la prestigiosul Festival de Benzi Desenate de la Angoulême - 2016; “Casa veselă”, de Alison Bechdel, carte nominalizată la National Book Award, şi “Sosirea”, de Shaun Tan (un roman grafic fără cuvinte). În pregătire pentru 2017 se află “Fantoma Aniei”, de Vera Brosgol.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.