Oamenii îşi uită oraşul. Pentru cei care trec pe trotuarul de la Academia de Studii Economice din Piaţa Romană, Casa Nanu-Muscel e invizibilă. Este un şantier. Construită la 1890, în jurul ei s-au adunat de-a lungul anilor interese, proiecte, revendicări. Patrimoniul nu-i temă de actualitate, spun arhitecţii, aşa că o parte a populaţiei Bucureştiului va rămâne mereu străină de trecut. Una dintre rudele familiei Nanu-Muscel, Alexander Nanu, arhitect care studiază la Viena, a declarat pentru News.ro că starea monumentului reprezintă o degradare forţată a istoriei oraşului şi a identităţii urbane.
În arealul casei de la numărul 7 din Piaţa Romană se află imobile de patrimoniu precum Casa Gh. Pătraşcu, construită în 1904, Casa Sabba Ştefănescu, ridicată la 1903, şi Academia de Studii Economice, aflată în clădirea Ion. N. Angelescu. În partea de est a pieţei, se învecinează cu bulevardul General Gheorghe Magheru, "bulevard modernist”. Bulevardul Dacia, străzile Cihoschi şi Bastilia şerpuiesc în jurul ei.
Casa Nanu-Muscel, o clădire de patrimoniu clasa B, este un "ciob” lângă Academia Comercială, care aşteaptă să-şi găsească întregul.
La 10 luni de la încetarea lucrărilor, casa prof.dr. Ion Nanu-Muscel are o gaură în acoperiş, aşa că zăpada s-a aşternut în interior.
Pereţii sunt străpunşi de fiare care îi ţin să nu cadă, din uşi parcă a muşcat cineva, scările au fost acoperite cu lemne, provizoriu, cât să se poată umbla, iar balustrada din fier a scărilor interioare încă rezistă. Şantier.
Casa profesorului dr. Ion Nanu-Muscel (1862-1938) şi a soţiei sale, Ana, născută Staicovici, a aparţinut Academiei Comerciale, fiind donată în 1940 de văduva Nanu-Muscel pentru a adăposti profesori pensionari ai Şcolii şi studenţi. "Iniţial cu două corpuri, casa a rămas numai cu corpul principal; cel auxiliar a fost demolat abuziv în 2007”, scria pe blogul personal istoricul de artă Silvia Colfescu, în 2012.
Scriitoarea spune că "distinsul cuplu Nanu-Muscel şi-a construit casa prin 1890, în gustul vremii, un stil compozit, care înmănunchează elemente ale stilurilor Louis XV şi Louis XVI, în maniera arhitectului I. D. Berindey”.
La exterior se mai pot zări astăzi decorurile, sub cornişă o friză cu frunze, la intrare, deasupra uşii - două statuete, iar uşile şi ferestrele sunt încadrate de chenare bogate. Însă toate sunt ciobite, sfârtecate. Pe multe porţiuni imobilul e "dezvelit" până la cărămida roşie.
Copertina de fier de la intrare nu mai este, probabil se află la artistul restaurator, aşa cum sunt multe dintre elementele decorative, după cum a declarat Nicolae Istudor, rectorul ASE, instituţie de învăţământ care are în proprietate imobilul.
Un interior de casă auster
Câteva trepte improvizate din PAL reprezintă actuala intrare. În vestibul, mormane de lemne abandonate, probabil schelele muncitorilor, praf, cuie. Uşile, în stil englezesc, mai au câteva ochiuri de geam. Ferestrele au fost oblojite cu folie. Cu toate astea, zăpada e în strat, pe pervaz. Scara interioară, curbă, cu balustradă de lemn, pe care muncitorii au îmbrăcat-o cu acelaşi PAL, duce la etaj, în încăperi austere. Peisajul e dezolant. Prin tavan se vede cerul. "Nu-i nimic. Nu afectează. Aşa a stat şi până să înceapă lucrările”, asigură directorul tehnic. Parchetul care nu a fost scos dintr-o cameră nu mai arată preţios.
Într-o altă cameră, la etaj, tavanul încă mai păstrează stucatura din gips, care, promite firma însărcinată cu renovarea, va fi refăcut.
De zece luni, la care se adaugă anii cât a fost părăsită, casa aşteaptă să fie vindecată.
Lucrările de consolidare, restaurare şi extindere au fost sistate pe 1 aprilie 2016 de Inspectoratul de Stat în Construcţii, pentru că se derulau în baza unui aviz care nu respecta prevederile.
Fostul ministru al Culturii Vlad Alexandrescu a spus pentru News.ro că şi-a făcut datoria când a mers pe şantier şi a cerut sistarea lucrărilor, a apărat patrimoniul.
La începutul anului 2013, casa a fost declarată monument istoric. În luna mai a aceluiaşi an, ASE a cumpărat-o.
În ciuda tensiunilor administrative, a pasării problemelor de la minister la proprietar şi invers, casa se află la început de 2017, după 10 luni, la acelaşi stadiu: fără identitate.
Ce se vede din stradă: la etaj, o meşă atârnă de un geam spart, panoul cu ”Şantier în lucru” a rămas lipit pe zid.
Noua funcţiune aleasă pentru casă va fi de Centru Educaţional - anexă a ASE. Imobilul va avea la parter: sală de expoziţie a celor mai bune proiecte ale studenţilor cu ultimele inovaţii în domeniu, un spaţiu de proiecţii şi două săli de lucru în echipă sau individual, la etaj: sală de întâlniri/ conferinţe, bibliotecă mediatecă şi la mansardă: spaţiu de conferinţe/ film/ întâlniri.
Arh. Ana-Maria Goilav, lector la Universitatea "Ion Mincu”, a subliniat importanţa identităţii culturale a unei clădiri din Bucureşti.
"Văd casa aşa cum văd orice casă istorică, nu neapărat monument de arhitectură - e un martor al oraşului, de cele mai multe ori nu doar un model de bună practică, care a trecut cu succes proba timpului, ci şi un martor cultural, identitar”, a declarat specialistul pentru News.ro.
Arhitectul a arătat că oamenii îşi cunosc prea puţin oraşul şi superficial trecutul.
"Trecutul, patrimoniul arhitectural nu sunt teme de actualitate, de interes civic, ca să spun aşa. De aceea, casele de patrimoniu cad foarte uşor pradă interesului imobiliar, extrem de activ. Să nu uităm că Bucureştiul, în special, are o populaţie alogenă, străină de memoria locului”, a explicat Ana-Maria Goilav.
Un urmaş al familiei Nanu-Muscel
News.ro a stat de vorbă cu Alexander Nanu, care are 27 de ani şi este student la Arhitectură în Viena. Tânărul spune că face parte din familia prof. dr. Ion Nanu Muscel, fără să precizeze exact relaţiile de rudenie.
“Familia Nanu avea două aripi: una stabilită în zona Muscel, Berevoieşti/ Câmpulung şi una stabilită în zona Piteşti/ Mălureni. Deşi cele două părţi ale familiei au ţinut legături foarte strânse, nu ştim în ce grad suntem/ am fost (pentru că aripa Muscel s-a stins) înrudiţi, desigur foarte îndepărtat. Nu sunt succesor, nici moştenitor. O rudă, da”, a răspuns Alexander, care precizează că face parte din aripa de la Piteşti a familiei.
“Partea din Muscel s-a stins. Nici casa Nanilor din Câmpulung nu mai este în posesia familiei”, precizează el.
Ultima dată a văzut casa de Crăciun
Locuieşte la Viena, însă Crăciunul l-a făcut la Bucureşti, alături de părinţii care în regimul comunist au fugit în Germania, unde el şi sora lui s-au născut.
“Casa o văd în fiecare an, de fiecare dată când sunt în Bucureşti, de fiecare dată când am drum înspre centru mă duc s-o privesc. Îmi pare foarte rău de starea ei. Poveştile Caselor Nanu-Muscel şi Oromolu din Victoriei reprezintă foarte bine ceea ce se întâmplă în România şi Bucureşti, o degradare forţată a istoriei oraşului şi a identităţii urbane”, a declarat Alexander Nanu.
Tânărul architect mărturiseşte că este îngrijorat de soarta imobilului şi regretă că nu deţine fotografii cu această casă “în starea ei bună”.
“Fiind arhitect, evident mă îngrijorează starea casei şi m-a interesat mereu. Şi de clădirea anexă, care se va construi... nici nu mai vorbesc. Locuiesc în Viena, studiez aici, dar aici clar nu există mafie imobiliară ca în Bucureşti, nici pacturi murdare de genul acesta”, adaugă arhitectul.
Poveşti despre casă nu are. Le ştie de pe internet.
“Casa Nanu-Muscel face parte din istoria Bucureştiului, pentru că Ion Nanu Muscel a fost o persoană foarte respectată. Casa face parte mai mult din istoria emoţională a oraşului, o istorie a oamenilor care au format societatea românească modernă, oameni care reprezentau nişte valori care s-au pierdut din păcate”, a calculat el care este valoarea imobilului.
Martori ai timpului
Câţiva studenţi care treceau vineri după-amiaza pe lângă monument nu au ştiut să explice ce reprezintă casa aflată în şantier. Unii nici nu ridică privirea către ea. “Este Casa Angelescu”, spune o tânără studentă, arătând de fapt spre clădirea Ion N. Angelescu, cea în care studiază. “Asta (casa Nanu-Muscel, n.r.) nu e nimic”, adaugă sigură pe ea.
Nici vânzătorul de la chioşcul de ziare din faţa casei nu o cunoaşte. “Este ASE”, a spus el tranşant. Şi angajata RATB din ghereta vecină, care număra un teanc de bani, a spus categoric: “Nu ştiu, doamnă, ce mă întrebaţi”, şi a continuat să facă monetarul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
