Ion Besoiu, o voce inconfundabilă a teatrului şi filmului românesc, cu o carieră de şase decenii dedicată publicului, a interpretat ultimul rol la Teatrul Bulandra în 2015, în spectacolul ”Însemnările unui necunoscut”, în regia lui Alexandru Darie. Cel mai cunoscut rol rămâne însă căpitanul Anton Lupan din serialul ”Toate pânzele sus”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra, instituţie unde a activat cea mai mare parte a carierei sale, a declarat pentru News.ro, că a pierdut ”un mare actor şi un om extraordinar”. La fel a fost şi cariera sa, atât în teatru cât şi în cinematografie.

Celebrul căpitan din ”Toate pânzele sus”, Ion Besoiu, s-a stins miercuri din viaţă la vârsta de 85 de ani. S-a făcut remarcat pentru rolurile din filmele ”Mihai Viteazul” şi ”Nemuritorii”, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Spunea că nu şi-a dorit să devină actor, însă dramaturgul Radu Stanca l-a remarcat în liceu şi i-a schimbat destinul.

Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca", din Sibiu, după care s-a mutat la Bucureşti, unde a jucat la Teatrul "Lucia Sturza Bulandra" şi a fost, ulterior, timp de 12 ani, directorul acestei instituţii.

”Mulţumesc poporului meu care m-a apreciat şi m-a urmărit de-a lungul atâtor ani", declara anul trecut Ion Besoiu, la împlinirea vârstei de 85 de ani.

Ion Besoiu s-a născut la 11 martie 1931, la Sibiu, şi a absolvit Academia de Teatru si Muzica din Sibiu. A debutat în 1950, dar consacrarea a venit abia după turnarea filmului ”Toate pânzele sus”, în regia lui Mircea Mureşan, în care i-a avut ca parteneri pe actorii ca Ilarion Ciobanu şi Jean Constantin. Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca", din Sibiu, după care s-a mutat la Bucureşti, unde a jucat la Teatrul "Lucia Sturza Bulandra" şi a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.

Printre cele mai cunoscute roluri ale sale în teatru sunt: Cloşca, în "Procesul lui Horia" (1967), Serebreakov, în "Unchiul Vanea" (1983), Polonius, în "Hamlet" (1985), Oronte, în "Mizantropul" (1989), Corifeu, în "Antigona" (1993), Ferapont, în "Trei surori" (1995), Senecus, în "Caligula" (1996), şi Muhoianov Ivan Matveevici, în "Oblomov" (2003). Iubea publicul şi se simţea iubit în sala de teatru.

”În teatru, simţi căldura aproape epidermică a publicului, este o recunoaştere imediată. În film, care rămâne şi după 30 de ani, dacă nu participi la premieră, nu-ţi dai seama care e reacţia publicului”, spunea într-un interviu acordat ziarului Adevărul.

Ion Besoiu a avut o activitate cinematografică impresionantă, 80 de filme. Câteva dintre producţiile în care a jucat: "Furtuna", "Neamul Şoimărestilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Ciprian Porumbescu", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste", "Lumini şi umbre", dar şi ”Bucureşti, non stop”.

În 2002, a primit Premiul de excelenţă al Cinematografiei Române. În 2001, a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Sibiu, în care s-a născut. Ion Besoiu a fost preşedinte executiv al Fundaţiei "Sibiul Vechi. Sibiu - Hermannstadt".

La sfârşitul anului 2016, Ion Besoiu a putut fi văzut în spectacolul de teatru, ”Livada cu vişini”, de Alexandru Lustig, la Televiziunea Română.

“Nu mă mai interesează să mă întorc în teatru după tragedia din Colectiv deoarece clădirea în care jucam avea bulină roşie. Nu mai am destulă energie, sunt mai uzat fizic. Psihic, nu! Încep fiecare zi, cu aceeaşi dorinţă de a trăi cât mai mult. În urmă cu ceva timp am filmat pentru televiziune piesa “Livada cu vişini”, în regia lui Alexander Lustig, şi atunci cred că a fost momentul în care m-am îmbolnăvit. S-a declanşat un puseu de tensiune foarte puternic, a trebuit să stau trei luni de zile în spital. De atunci încerc să fiu mai răbdător cu mine. Frigul mă disperă, gheaţa mă face să alunec. Nu mai e ca altădată. N-aş putea să spun că mă cutremură finalul. Mă rog bunului Dumnezeu să mă adune la dreapta lui fără dureri, fără suferinţă, fără teamă, împăcat cu toate”, povestea actorul pentru revista Formula As.

Ion Besoiu, pe care prietenii îl numeau Jimmy, vorbea în ultima vreme despre ce a primit mai de preţ de la viaţă. "Anii trec repede şi cine nu i-a trăit frumos regretă. Trebuie să faci efortul de a-i trăi frumos. Cine are prieteni e un om bogat. Iar eu sunt un om bogat”, declara actorul.

Ion Besoiu a colaborat cu Securitatea şi a dat informaţii despre colegi de-ai săi de la Teatrul Bulandra, în perioada în care era director al instituţiei, potrivit Consiliului Naţional pentru Studierea Securităţii. Potrivit acţiunii CNSAS, actorul Ion Besoiu a dat informaţii Securităţii sub numele de Bogdan, în perioada 1980-1985, dar şi din 1988 în 1989.

A fost căsătorit de patru ori, prima dată la 23 de ani şi ultima oară la 61 de ani. Are o fiică, Ioana, din căsnicia cu actriţa Emilia Dobrin, care i-a dăruit doi nepoţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.