Valentin-Alexandru Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a scris pe Facebook că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în cazul România TV, pentru favorizarea infractorului, postul de televiziune fiind complice la fuga lui Sebastian Ghiţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Voi formula plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie în legătură cu dosarul 2457/1/2016, respectiv voi solicita organelor competente să confirme complicitatea postului RomâniaTV la fuga lui Sebastian Ghiţă, respectiv favorizarea infractorului”, a scris Valentin Jucan pe Facebook.

Membrul CNA a declarat, miercuri, pentru agenţia de presă News.ro că va cere autosesizarea CNA în privinţa apariţiei omului de afaceri Sebastian Ghiţă la România TV şi că va sesiza şi Parchetul, în cazul în care va putea proba informaţia potrivit căreia postul de televiziune ar fi deţinut înregistrarea cu o săptămână înainte de difuzare.

Valentin Jucan a expus, joi, pe pagina de socializare, faptele care l-au făcut să ia decizia de a sesiza DNA.

”Luni, 26 decembrie, începând cu ora 16.00, postul de televiziune RomâniaTV difuzează periodic un anunţ prin care publicul este informat că, începând cu ora 23.00, Sebastian Ghiţă se va afla în studiourile RomâniaTV şi va face dezvăluiri; Tot luni, începând cu ora 19.00, Sebastian Ghiţă participă la o întâlnire cu membrii Comisiei de control a SRI, la o vilă de protocol; În jurul orei 22.00, postul de televiziune România TV sistează promo-ul în legătură cu apariţia lui Sebastian Ghiţă în studiourile postului, fără a menţiona motive sau alte informaţii”. 

El a continuat, precizând că ”Luni noaptea apar primele date de la surse judiciare care arată că filajul poliţiştilor de la Direcţia Operaţiuni Speciale îl pierde pur şi simplu pe Sebastian Ghiţă; Miercuri, ora 13.00, postul de televiziune România TV, anunţă difuzarea unei înregistrări cu Sebastian Ghiţă, cu o zi înainte de data la care acesta trebuie să se prezinte la poliţie pentru confirmarea controlului judiciar; prezentatorul postului afirmă: «Mergem mai departe cu o inregistrare uluitoare care poate provoca un adevarat cutremur pe scena politica la acest moment. Sunt dovezi incontestabile prezentate de Sebastian Ghita, acesta vorbeste despre legaturile sefei DNA Laura Codruta Kovesi si la cel mai inalt nivel cu politicienii dar si sefi ai serviciilor straine. Vedeti in clipele urmatoare inregistrarea despre care vorbim, pe care a lasat-o Sebeastian Ghita la redactie acum o saptamana»”. 

Joi, Valentin Jucan a mai scris că Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat la IPJ Prahova, unde era aşteptat la ora 10.30. 

”De reţinut este faptul că se afirmă că întegistrarea a fost lăsată în redacţia RomâniaTV cu o săptămână în urmă. Astăzi, 29 decembrie, fostul deputat Sebastian Ghiţă nu se prezintă la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, unde era aşteptat la ora 10.30, pentru a semna conform procedurilor, în cadrul controlului judiciar dispus în dosarul în care a fost trimis în judecată alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova. Dosarul are numărul 2457/1/2016 şi este singurul în care fostul deputat are control judiciar”. 

El a apreciat că ”analiza înregistrării arată cu claritate faptul că întegistrarea a fost realizată de profesionişti. Au fost cadre modificate, probabil scurtat minutajul. Nu cred că mă înşel dacă afirm că înregistrarea a fost realizată în chiar unul dintre birourile postului de televiziune. (Hol, dreapta) Aspectele grave sunt, însă, altele. În preambulul difuzării înregistrării, prezentatorul afirmă cu subiect şi predicat faptul că înregistrarea se află în redacţie de o săptămână, lăsată chiar de Sebastian Ghiţă. Sursele pe care le am afirmă că ar exista cel puţin 10 astfel de înregistrări. Pe lângă faptul că existenţa acestor înregistrări probează premeditarea dispariţiei lui Sebastian Ghiţă, postul de televiziune RomâniaTV se face culpabil de favorizarea infractorului, adică părtaş la fuga fostului deputat”.

Jucan se întreabă de ce nu a fost difuzată înregistrarea imediat după intrarea în posesie?

”Consider că răspunsul este unul clar, acela că difuzarea a fost programată cu precizie, data, cu o zi înaintea constatării în mod oficial a încălcării controlului judiciar. Cu alte cuvinte postul acţionează după un calendar bine stabilit. Mai mult, faptul că luni postul a difuzat anunţul că Sebastian Ghiţă se va afla în platourile RomâniaTV este, de fapt, o altă probă a complicităţii, mesajul având ca scop inducerea în eroare a autorităţilor care aveau misiunea de a-l ţine sub supraveghere pe Sebastian Ghiţă. Ce sens are să faci un astfel de promo când tu, post de televiziune, aflat în posesia înregistrării, ştii că Sebastian Ghiţă de fapt nu va veni la televiziune ci se va face nevăzut, imediat după recepţia organizată de SRI. Practic, între ora terminării recepţiei şi ora la care era anunţată apariţia la TV a lui Sebastian Ghiţă (aprox. 2 ore) s-a produs schimbul de maşini care l-a făcut dispărut pe fostul deputat”, este opinia membrului CNA, care va cere caseta originală, aşa cum îi sfătuieşte şi pe procurorii DNA.

”Analiza tehnică a casetei şi a echipamentelor de înregistrare poate arăta unde a fost realizat filmul. Tot în această procedură este de reţinut ca posibilă investigare firma fostei secretare a lui Sebastian Ghiţă, firmă de producţii video, firmă care a realizat şi clip-urile de campanie electorală ale Partidului România Unită. (În clipurile difuzate, în partea de jos, este marcată firma care a realizat materialul)”, a precizat Jucan pe Facebook.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.