Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a aprobat, prin ordin, noi standarde pentru autorizarea, acreditarea şi evaluarea periodică a şcolilor doctorale, pe domenii, unul dintre indicatorii de performanţă avuţi în vedere fiind calitatea tezelor de doctorat susţinute în ultimii cinci ani. Un accent deosebit va fi pus pe existenţa procedurilor de prevenire a fraudei academice, în special a plagiatului, şi de rezolvare a situaţiilor de încălcare a eticii universitare, precizează reprezentanţii ministerului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Actul normativ, ce urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, are la bază cele trei domenii de asigurare a calităţii - capacitatea instituţională, eficacitatea educaţională şi managementul calităţii - în raport cu care sunt definite standardele, standardele de referinţă şi indicatorii de performanţă care trebuie îndepliniţi de o şcoală doctorală pentru a putea funcţiona", informează Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS).

Calitatea tezelor de doctorat susţinute în ultimii cinci ani va fi unul dintre indicatorii de performanţă avuţi în vedere în evaluarea periodică a şcolilor doctorale, arată reprezentanţii MENCS.

"Evaluarea va clasifica tezele conform unei grile structurate pe cinci niveluri: nivel ştiinţific de vârf, nivel ştiinţific ridicat, nivel ştiinţific bun, nivel ştiinţific modest şi non-valoare ştiinţifică", precizează Ministerul Educaţiei.

Un alt indicator de performanţă va fi cunoaşterea ştiinţifică generată în cadrul şcolii doctorale în ultimii cinci ani.

"Vor fi evaluate, prin raportare la specificul domeniului de doctorat, articolele publicate de studenţii-doctoranzi în reviste relevante domeniului şi volume de autor sau colective, rezultatele cercetării ştiinţifice relevante domeniului, contribuţia la demersuri de cercetare programatice şi integrate în reţele academice naţionale sau internaţionale şi contribuţiile ştiinţifice de top ale membrilor şcolii doctorale, din ultimii cinci ani, realizate împreună cu doctoranzii, prin care şcoala se consideră un actor competitiv la nivel internaţional", mai arată reprezentanţii MENCS.

De asemenea, vor fi luate în considerare premii naţionale şi internaţionale, precum şi recunoaşteri academice internaţionale de prestigiu.

"Un accent deosebit va fi pus pe existenţa procedurilor de prevenire a fraudei academice şi de rezolvare a situaţiilor de încălcare a eticii universitare. Mai important însă, acest segment reprezintă una dintre condiţiile de eligibilitate în vederea declanşării procesului de evaluare externă, şcoala doctorală trebuind să demonstreze aplicarea prevederilor codului de etică şi deontologie profesională al instituţiei şi promovarea consecventă de măsuri pentru prevenirea, identificarea şi combaterea unor eventuale fraude academice, în special a plagiatului", precizează Ministerul Educaţiei.

Potrivit ordinului ministrului, fiecare şcoală doctorală va fi evaluată individual, pentru fiecare domeniu în parte, în vederea acreditării, din cinci în cinci ani, pe baza performanţei şi a capacităţ̧ii instituţionale a Instituţiei Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat (IOSUD) din care face parte şcoala doctorală.

"Autorizarea, acreditarea şi evaluarea periodică a şcolilor doctorale se realizează de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul Superior (ARACIS) sau de o altă agenţie de asigurare a calităţii, din ţară sau din străinătate, înregistrată în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR)", menţionează reprezentanţii MENCS.

Ei mai arată că, în acest sens, ministrul Mircea Dumitru a aprobat şi ordinul privind adoptarea metodologiei de reglementare a activităţilor desfăşurate pe teritoriul României de agenţiile de asigurare a calităţii din străinătate, înregistrate în EQAR.

"În baza criteriilor, standardelor şi indicatorilor de performanţă utilizaţi în evaluarea externă a şcolilor doctorale, agenţia abilitată, CNATDCU şi CNCS, prin consultarea structurilor asociative ale universităţilor şi a federaţiilor studenţeşti reprezentantive la nivel naţional, vor elabora ghidul de evaluare a şcolilor doctorale, adoptat ulterior prin ordin al ministrului Educaţiei, şi fişele vizitei", precizează Ministerul Educaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.