Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, a declarat, miercuri, că Executivul susţine instituirea unui moratoriu privind utilizarea tehnologiilor pe bază de cianuri în exploatarea minieră auro-argintiferă pentru o perioadă de 10 ani, cu o clauză de revizuire după 5 ani, sub condiţia derulării unui studiu de impact economico-social şi de mediu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Guvernul susţine instituirea unui moratoriu privind utilizarea tehnologiilor pe bază de cianuri în exploatarea minieră auro-argintiferă pentru o perioadă de 10 ani, cu o clauză de revizuire după 5 ani, sub condiţia derulării unui studiu de impact economico-social şi de mediu, precum şi a unui studiu tehnic privind atât tehnologiile existente, cât şi tehnologiile alternative cianurării”, a declarat Liviu Iolu, precizând că acest punct de vedere explică toată situaţia, pentru că sunt două iniţiative legislative în Parlament care prevăd interzicerea mineritului cu cianuri.

Potrivit lui Iolu, punctul de vedere al Guvernului cu privire la iniţiativele legislative care prevăd interzicerea mineritului cu cianuri a fost adoptat în şedinţa de miercuri a Executivului şi va fi transmis imediat Parlamentului.

Astfel, Iolu a spus că Guvernul propune un moratoriu de 10 ani în care să se facă cercetări asupra mineritului cu cianuri şi pentru a se găsi alte forme de exploatare şi, dacă între timp, în aceşti 10 ani, se găsesc alte forme ecologice de exploatare, se poate reveni după 5 ani asupra acestui punct de vedere.

El a explicat că legislaţia României este în acord cu legislaţia europeană în ceea ce priveşte această tehnologie şi cu punctul de vedere al Comisiei Europene.

"Prevederile Uniunii Europene aplicabile folosirii cianurii în minerit creează unul dintre cele mai restrictive regimuri din întreaga lume şi e suficient reglementat să protejeze sănătatea umană şi mediul înconjurător”, a arătat acesta.

Prin urmare, Guvernul consideră că sunt necesare următoarele măsuri: instituirea acestui moratoriu cu privire la utilizarea tehnologiei bazată pe cianură în prelucrarea minereurilor auro-argintifere în vederea lansării şi derulării unui program naţional de cercetare-dezvoltare pentru identificarea de noi tehnologii de exploatare şi derularea analizelor de impact necesare în vederea adoptării de decizii de autorizare a investiţiilor în domeniul mineritului auro-argintifer, care să corespundă unei perspective integrate care să reflecte toate interesele legitime de ordin public, nu doar cele de natură comercială.

”Acesta e punctul de vedere care va fi transmis imediat, acum, după adoptare, Parlamentului şi de care sperăm ca Parlamentul să ţină seama", a spus Iolu, precizând că, în acest moment, nicio exploatare auro-argintiferă nu are autorizaţie de mediu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.