Ministrul german de Interne a calificat marţi drept „atentat” atacul de la Berlin, unde un camion a intrat în mulţimea strânsă la Târgul de Crăciun, omorând 12 persoane, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Thomas de Maiziere nu a oferit detalii despre suspect sau despre motivele acestuia.

„Nu contează ceea ce vom afla despre motivele şi mobilul atacatorului, nu trebuie să permitem să ne fie furat modul de viaţă bazat pe libertate”, a precizat ministrul într-un comunicat.

„Târgurile de Crăciun vor continua (...) cu implementarea de măsuri de securitate adecvate”, a adăugat el.

Informaţia a fost confirmată şi de Guvernul german, care a precizat că târgurile de Crăciun din ţară nu vor fi anulate.

„Ca măsură de precauţie, numărul patrulelor a fost suplimentat la Berlin. La fel ca şi în alte landuri, colegii noştri pleacă în patrule cu veste antiglonţ şi pistoale”, a precizat şi Poliţia din Berlin. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.