Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a anunţat, duminică, faptul că partidul pe care îl conduce va vota împotriva validării mandatului de parlamentar al lui Liviu Dragnea, amintind că în anul 2004 unui senator i-a fost invalidat mandatul deşi nu fusese condamnat, ci doar cercetat pentru vot multiplu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”PMP va vota împotriva validării mandatului lui Dragnea, că aşa e pe Regulament”, a declarat Traian Băsescu, într-o emisiune la B1 TV.

Întrebat dacă el consideră că stă în picioare prevederea regulamentară în cazul liderului PSD, Băsescu a spus că, din punct de vedere legal, stă în picioare.

”Eu cred că legal stă în picioare, numai că aici discutăm de PSD, ceea ce înseamnă că la comisie se va da un aviz, la comisia de validare. Pozitiv sau negativ, nici n-are relevanţă, apoi se va merge la vot în plen, unde PSD şi ALDE vor vota pentru validarea mandatului. Şi cu asta se încheie discuţia, pentru că la ei legea e bună doar când le convine, nu şi când nu le convine”, a declarat Traian Băsescu.

Fostul şef al statului a adăugat că Liviu Dragnea nu va putea fi nici premier în următorii patru ani, deoarece interdicţia legală va fi în vigoare pe tot parcursul mandatului.

”Cred că a ţinut foarte mult să fie premier, de asta şi-a şi asumat şi leadership-ul de imagine, pentru că el a fost vectorul principal de imagine în campanie. Tocmai în speranţa că acest lucru îl va avantaja să ajungă premier, pe presiune publică. Însă, în opinia mea, nu va putea să fie premier în acest mandat. În primul rând, din acelaşi motiv pentru care acum nu poate fi desemnat de preşedinte, acelaşi motiv se va meţine de-a lungul celor patru ani de mandat. Nu se schimbă parametrii juridici”, a explicat fostul preşedinte.

Traian Băsescu a calificat intenţia lui Dragnea de a înfiinţa la partid o comisie de monitorizare a activităţii Guvernului drept un abuz şi l-a comparat pe liderul PSD cu un ”ayatolah”.

”Ei fac un lucru de tip Stat Islamic. Adică: punem un guvern, dar eu, ayatolahul, stau la partid în Kiseleff cu o echipă de ayatolahi şi punem noi Guvernul şi-l ţinem sub control. Pe omul ăsta l-a dus mintea să ofere public soluţia specifică statelor islamice, cred că s-a inspirat de la Iran. Guvernul este controlat, miniştrii sunt controlaţi de Parlament, nu de o comisie de la partid. Este un abuz, strâmbăm modul de funcţionare a statului. Sigur, orice partid îşi cheamă miniştrii, trebuie să fie informat partidul care dă miniştri. Dar de-aici până la a crea o structură de control politic şi executiv la partid distanţa-i lungă”, a mai spus preşedintele PMP, Traian Băsescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.