”Lost in London”, debutul în regie al lui Woody Harrelson, va fi filmat dintr-o bucată şi transmis în direct în cinematografele din Statele Unite, informează screendaily.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lungmetrajul va avea 100 de minute, iar filmările vor începe - potrivit lui Harrelson - pe 20 ianuarie, la ora 02.00 (GMT), în Londra. 

”Lost in London” va fi transmis simultan în 550 de săli de cinema din SUA. La finalul filmării, Woody Harrelson va participa la o sesiune live de întrebări şi răspunsuri.

Bazat pe evenimente reale, filmul îl va avea în centru pe Harrelson, care îşi joacă propriul rol, încercând să ajungă acasă, la familia sa. În film vor mai juca Owen Wilson şi Willie Nelson. 

Producători ai peliculei sunt Ken Kao de la Waypoint Entertainment şi Woody Harrelson.

”Întotdeauna am iubit teatrul şi filmul şi am vrut să găsesc cel mai bun mod de a le amesteca. Când am decis să filmez în timp real, mi-am dat seama că nu este chiar teatru, pentru că lipseşte o piesă - publicul live. Prin transmisiunea filmului pe măsură ce este filmat, sper să combin cu adevărat emoţia teatrului cu filmul”, a transmis Harrelson. 

Într-un videoclip de prezentare a filmului, Harrelson a spus: ”Nimeni nu a filmat vreodată o peliculă şi a transmis-o live în cinema în acelaşi timp. Nimeni nu a fost atât de prost până acum”.

Cineastul a adăugat că lungmetrajul are la bază cea mai proastă noapte din viaţa lui. 

Născut pe 23 iulie 1961, în Texas, Woody Harrelson s-a remarcat pe marile ecrane odată cu rolul din ”White Men Can't Jump” (1992), de Ron Shelton. Au urmat peste 80 de filme artistice şi de televiziune, printre acestea numărându-se ”Natural Born Killers” (1994), de Oliver Stone, ”Money Train” (1995), de Joseph Ruben, ”The People vs. Larry Flynt” (1996), de Milos Forman, ”Wag the Dog” (1997), de Barry Levinson, The ”Thin Red Line” (1998), de Terrence Malick, şi ”True Detectives” (serial TV, 2014). A fost nominalizat de două ori la premiile Academiei Americane de Film, în 1997 şi 2010, şi de patru ori la Globurile de Aur.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.