Guvernul a aprobat, joi, o Hotărâre care permite autorităţilor să reia activitatea de ridicare a maşinilor parcate pe trotuare şi a celor care staţionează neregulamentar pe carosabil, purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu, arătând că procedura nu vizează un rol punitiv, acest lucru intrând în sfera răspunderii contravenţionale, ci propune un set de reguli procedurale care să descurajeze apariţia practicilor abuzive şi deturnarea scopului măsurii într-unul comercial, adică samsarii de maşini.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar se va realiza conform unor reguli stabilite de Guvern printr-o hotărâre adoptată azi, prin care s-a modificat şi completat Regulamentul de aplicare a ordonanţei de urgenţă 195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, astfel încât să fie rezolvate problemele create de vidul procedural al aplicării acestei măsuri. Procedura instituită de Guvern nu vizează un rol punitiv, acest lucru intrând în sfera răspunderii contravenţionale, şi propune un set de reguli procedurale care să descurajeze apariţia practicilor abuzive şi deturnarea scopului măsurii într-unul comercial, adică samsarii de maşini, cei care ridicau maşini", a declarat, joi, Liviu Iolu.

Astfel, reglementarea stabileşte clar faptul că ridicarea vehiculului reprezintă măsura tehnico-administrativă pe care poliţistul rutier o poate dispune în una din situaţiile prevăzute de articolul 143 din Regulament, când vehiculul staţionează neregulamentar pe partea carosabilă, respectiv: în toate cazurile în care e interzisă oprirea voluntară, în zona de acţiune a indicatorului cu semnificaţia "Staţionarea interzisă" şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării, pe drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 metri, în dreptul căilor de acces care deservesc proprietăţile alăturate drumurilor publice, în pante şi în rampe, în locul unde este instalat indicatorul cu semnificaţia "Staţionare alternantă".

Măsura nu va fi dispusă sau, dacă a fost dispusă, executarea ei va înceta dacă în vehicul e vizibilă prezenţa unor persoane. Aplicarea măsurii nu se justifică în situaţia unui vehicul care realizează acţiuni de intervenţie sau misiuni care au caracter de urgenţă.

Actul normativ stabileşte operaţiunile şi regulile măsurii tehnico-administrative. Transportul la locul de depozitare se realizează în condiţii care exclud deplasarea pe propriile roţi a vehiculului ridicat.

Totodată, transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate. În acest caz, se suportă doar contravaloarea operaţiunii de ridicare. Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia publică locală, se arată în comunicat.

Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea sau deţinerea legală a acestuia.

Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore.

Actul normativ aduce şi o serie de îmbunătăţiri ale Regulamentului în privinţa parcării pe trotuar, astfel că staţionarea vehiculului este posibilă numai dacă acel trotuar este amenajat în acest scop, prin marcaje şi semnalizare corespunzătoare.

Amenajarea parcării pe trotuar va fi posibilă numai dacă: se respectă culoarul destinat circulaţiei pietonilor, stabilit potrivit normativelor în vigoare, care nu poate fi mai mic de 1 metri lăţime; accesul vehiculelor în parcare se realizează din partea carosabilă; poziţionarea vehiculelor în parcare nu stânjeneşte circulaţia pe prima bandă sau pe pistele amenajate.

Totodată, nu se pot amenaja parcări pentru autovehicule, pe trotuar, la mai puţin de 10 metri de intersecţii, staţii ale mijloacelor de transport în comun sau treceri pentru pietoni.

Actul normativ aduce şi obligaţii stabilite de Regulament pentru conducătorii de biciclete. Astfel, bicicleta trebuie să fie echipată cu elemente sau dispozitive care să asigure vizibilitatea acesteia în trafic, în special pe timp de noapte, şi să nu se limiteze doar la cele de culoare portocalie fixate pe spiţele roţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.