Primăria Municipiului Bucuresti (PMB), prin intermediul Teatrului Ion Creangă, cu sprjinul Primăriei Sectorului 1, va organiza în Capitală în perioada 16- 20 decembrie, ”Crăciunul copiilor”, un eveniment aflat la cea de- a doua ediţie, care se adresează ”copiilor de toate vârstele”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Crăciunul copiilor” se va desfăşura în parcul Kiseleff din Bucureşti şi se adresează atât copiilor, cât şi adulţilor, prin concerte, recitaluri, spectacole şi ateliere, ce vor fi prezentate într-un decor specific sărbătorilor de iarnă: Scena colindătorilor şi Satul lui Moş Crăciun.

Printre ornamente luminoase, globuri şi oameni de zăpadă, scena îşi aşteaptă în fiecare zi artiştii, păstrători ai obiceiurilor din vechime: Ducu Bertzi, Narcisa Suciu, formaţia Trei Parale, coruri îndrăgite din Bucureşti - Corul de Copii Radio, Corul de Copii al Operei Naţionale Bucureşti -, dar şi ansambluri şi grupuri venite din toată ţara, care aduc în dar tradiţii din Maramureş, Bihor şi Argeş. Acestora li se alătură şi alţi artişti cunoscuţi, precum ADDA, Alina Sorescu, Alma, Deepcentral, Feli, Lucia şi Nicole Cherry.

Surprizele pentru copii vor fi dezvăluite în Satul lui Moş Crăciun, un spaţiu de poveste amenajat în apropierea Scenei colindătorilor. Timp de cinci zile, satul va găzdui ateliere de muzică, teatru şi meşterit decoraţiuni pentru copii cu vârste de peste patru ani, în cele două centre de activităţi: Laboratorul de poveşti şi Laboratorul de cadouri.

Evenimentul aduce daruri şi pentru cei mai mici spiriduşi, copiii cu vârste de sub trei ani. Pentru aceştia, Teatrul Ion Creangă va susţine în weekend, pe 17 şi 18 decembrie, în Laboratorul de poveşti, două spectacole de teatru: ”Bună dimineaţa!” şi ”Iglu”.

Programul are loc sub îndrumarea lui Moş Crăciun, care va fi prezent zilnic în Parcul Kiseleff, pentru a se întâlni cu toţi cei dornici să îl cunoască. În căsuţa sa atent decorată de sărbătoare, Moşul va primi vizitele celor mici, va citi scrisorile pregătite de aceştia în cadrul atelierelor şi va nota pe lista sa toate dorinţele copiilor pentru noaptea de Ajun.

Intrarea este liberă, iar pentru spectacole şi ateliere accesul se face în limita locurilor disponibile.

Mai multe detalii despre eveniment şi programul acestuia sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro şi Facebook.com/TeatrulIonCreanga.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.