Sarcina de transferare a datelor personale dinspre iPhone către un telefon cu Android va deveni extrem de simplă, curând, datorită unei noi facilităţi lansate de Google.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Atât Apple, cât şi Google încearcă să facă tranziţia de la sistemul rival la cel propriu cât mai simplă, pentru a uşura procesul de migrare a utilizatorilor. În caz contrar, un utilizator care doreşte să schimbe taberele ar putea fi descurajat de cantitatea mare de informaţii pe care ar trebui să o copieze manual.

În acest sens, Google anunţă o nouă facilitate a aplicaţiei Google Drive pentru iOS, care va realiza automat copierea datelor personale. Astfel, aplicaţia va salva pe serverele Google agenda, calendarul şi fotografiile.

În cazul migrării de la iOS la Android, după acest back-up, urmează pasul 2. Acesta presupune copierea pe telefonul cu Android a datelor de pe serverele Google, prin intermediul aceleiaşi aplicaţii Google Drive.

Google oferea şi până acum posibilitatea copierii datelor personale de pe iOS, însă fiecare tip de informaţie era salvată prin intermediul aplicaţiei aferente. Acum, aceste date sunt copiate automat, printr-o singură operaţiune.

În funcţie de cantitatea de date personale stocate pe telefon, procesul poate dura de la câteva minute până la câteva ore. În tot acest timp, aplicaţia Google Drive trebuie să fie activă pe ecranul telefonului.

Funcţia de backup automat face parte dintr-o nouă versiune a aplicaţiei Google Drive care va fi disponibilă utilizatorilor de iOS în următoarele zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.