Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Târgu Mureş, a suferit mai multe leziuni şi fractuturi, duminică, după ce s-a prăbuşit cu parapanta pe muntele Şumuleu, din judeţul Harghita, fiind transportat cu o ambulanţă SMURD la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, unde a fost internat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Accidentul a fost văzut de mai mulţi parapantişti, care s-au adunat, duminică, pe muntele Şumuleu, în judeţul Harghita, ca să zboare cu parapanta.

Parapantistul şi instructorul Sarig Istvan, sportiv cu o vastă exerienţă de zbor şi nenumărate podiumuri de premiere la competiţiile de profil, a fost printre cei care au zburat, duminică, la Şumuleu-Ciuc şi a văzut accidentul. În opinia acestuia, a fost vorba despre o eroare de pilotaj.

"A căzut de la înălţime, condiţiile de zbor erau bune, dar era foarte frig şi frigul îngreunează funcţiile motrice ale pilotului. Dar nu cred că accidentul s-a produs în principal din cauza frigului, ci a fost mai degrabă o eroare de pilotaj, a făcut o spirală accentuată la aterizare şi nu a mai putut controla parapanta. După părerea mea, a fost sută la sută o eroare de pilotaj, o greşeală de neexplicat pentru un parapantist cu minimum patru ani de experienţă, cum este el”, declarat pentru News.ro Sarig Istvan.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, a afirmat că accidentul a fost anunţat prin 112, iar bărbatul rănit a fost preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, acuzând dureri la o mână şi de spate.

"Pacientul a suferit multiple leziuni în urma căderii cu parapanta, o fractură deschisă de antebraţ, o posibilă leziune de bazin şi de coloană lombară, rezultatele examinărilor radiografice şi computer tomograf fiind în curs de interpretare. Este stabil hemodinamic şi se află în observare la Unitatea de Primiri Urgenţe, urmând a se lua decizia în funcţie de rezultatul examinărilor”, a precizat dr. Demeter Ferenc, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercura Ciuc.

Potrivit sursei citate, viaţa parapantistului nu este pusă în pericol, fiind stabil din punct de vedere cardiac şi respiratoriu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.