Doi români de etnie maghiară au marcat, joi, într-un mod inedit Ziua Naţională - unul dintre ei, maratonistul Levente Polgar, un tânăr care nu are o mână, a alergat de la Aiud la Alba Iulia ţinând un drapel tricolor în mâna stângă, iar cel de-al doilea, Ştefan Hodi, a venit cu bicicleta de la Lugoj în capitala Marii Uniri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ştefan Hodi, din Lugoj, este o prezenţă obişnuită la Alba Iulia şi povesteşte că în ultimii aproape 20 de ani a încercat să nu rateze nicio manifestare de Ziua Naţională, el venind în capitala Marii Uniri cu bicicleta pe care a pus la loc de cinste drapelul tricolor.

Bărbatul spune că a pornit încă de miercuri din Lugoj iar distanţa de aproximativ 150 de kilometri a parcurs-o cu bicicleta astfel încât în dimineaţa zilei de 1 Decembrie să ajungă la Alba Iulia.

Cu o şapcă tricoloră pe cap şi cu mai multe steguleţe puse pe bicicletă, bărbatul afirmă că este fericit de fiecare dată când ajunge la Alba Iulia pentru că simte că aici”„respiră aerul cel mai pur românesc”.

”Sunt bucuros că am ajuns la Alba Iulia, a fost o zi superbă şi am fost fericit că nu au mai existat scandări politice deşi este o perioadă electorală. Este superb că a lipsit politicul într-o aşa zi importantă. Alba Iulia este capitala Unirii cu toate că alţii se bat la Bucureşti cine să fie în tribună. Eu cred că la această sărbătoare trebuie să fii cu sufletul şi nu cu gânduri rele sau duşmănoase. Toţi suntem români şi indiferent de naţionalitate sau etnie, trebuie să fim uniţi, să nu fim supăraţi sau certaţi”, a spus Ştefan Hodi.

Bărbatul vorbeşte cu mândrie şi din când în când parcă tresare şi ochii i se luminează când vede în mulţime câte un participant care poartă un steag tricolor. El spune că steagul românesc este ”sfânt” pentru el şi cea mai mare bucurie este când vede tricolorul sau însemnele româneşti promovate în ţară sau în străinătate.

”Când sunt străinătate în diferite tururi cu bicicleta şi văd o maşină de România sau un steag tricolor îmi creşte inima în piept de bucurie. Eu am mereu tricolorul cu mine, port tricolorul inscripţionat pe echipament, în piept dar mai ales în suflet şi îmi este atât de drag(…)De multe ori când simt că am steagul prins la bicicletă şi flutură în vânt simt că mă apără, parcă este îngerul meu. Şi când văd tricolorul la alţi români care îl poartă şi ei cu demnitate şi cinste îmi creşte inima în mine de bucurie”, afirmă lugojanul Ştefan Hodi.

Bărbatul povesteşte că nu i se pare greu să vină la Alba Iulia de 1 Decembrie, singurul său regret fiind doar că niciodată nu a fost alături de fiica sa, Andreea, de Sfântul Andrei.

”Am o fetiţă Andreea, dar Sfântul Andrei nu m-a găsit niciodată acasă şi mereu am fost pe drum spre Alba iulia. Dar familia mă înţelege şi sunt bucuros că am putut să vin, că mi-a dat Dumnezeu sănătate”, mai spune Ştefan Hodi.

El recunoaşte că este de naţionalitate maghiară, însă afirmă că Ardealul este pământ românesc şi el este mândru că s-a născut în România.

”Fiecare sărbătoreşte Ziua Naţională cum simte şi cum este felul lui. Dar eu le-aş spune ca oriunde se află, în România sau în orice alt colţ al lumii, românii nu trebuie să uite de ţara lor, să nu uite de România lor şi să se bucure, să sărbătorească. Eu sunt de naţionalitate maghiară dar sunt născut şi crescut în România şi sunt mândru pentru asta. Îmi iubesc ţara şi îmi iubesc fraţii români”, afirmă cu mândrie românul de etnie maghiară Ştefan Hodi.

În mulţimea de oameni veniţi la Alba Iulia de Ziua Naţională, alături de Ştefan Hodi, se află şi Levente Polgar, un tânăr maratonist care la vârsta de şase ani şi-a pierdut mâna dreaptă.

El a alergat pe o distanţă de 34 de kilometri, între Aiud şi Alba Iulia, în trei ore şi zece minute pentru a marca într-un mod inedit Ziua Naţională. Pe traseu el a purtat un steag tricolor în mâna stângă.

Tânărul povesteşte că a vrut să refacă într-un mod simbolic modul în care românii au venit pe jos în 1 Decembrie 1918 pentru a participa la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.

Alături de Levente Polgar a alergat şi un angajat al Penitenciarului Aiud, Mircea Mureşan, iar cei doi au fost întâmpinaţi la intrarea în Alba Iulia de Ştefan Hodi, care a parcurs alături de ei traseul de câţiva kilometri până la Cetatea Alba Carolina.

”A fost un drum plăcut şi uşor. Am venit cu sufletul curat şi ca români care îşi iubesc ţara. Am venit într-un ritm de cadenţă plăcută, nu ne-am forţat. Este a doua oară când fac acest traseu de 1 Decembrie şi vom face asta an de an. Am venit cu cinste şi onoare pentru Invictus România şi veteranii de război, noi şi vechi", spune tânărul maratonist.

El afirmă că l-a animat în acest demers gândul că militarii români şi eroii noştri au făcut sacrificii mult mai mari pentru neamul românesc şi pentru România.

Levente Polgar a povestit că pentru Centenarul Unirii din 2018, an în care se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire, pregăteşte un maraton special la care vor participa 100 de alergători veniţi din 100 de ”zări” diferite ale României.

”În 2018, vom face o ştafetă din 100 de zări, vom veni 100 de alergători la Alba Iulia", spune Levente Polgar.

Peste 10.000 de persoane au sărbătorit, joi, la Alba Iulia Ziua Naţională a României, manifestările cuprinzând atât ceremonii solemne, o paradă cu militari şi tehnică de luptă, cât şi o masă populară şi concerte în aer liber de muzică uşoară şi populară. Manifestările se vor încheia în cursul nopţii cu focuri de artificii 3D, un show special pirotehnic pregătit de organizatori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.