Autorităţile columbiene au anunţat marţi dimineaţă prăbuşirea unui avion charter, la bordul căruia se afla întreaga echipă de fotbal braziliană Chapecoense. La bordul avionului se aflau 72 de pasageri, printre care 22 de fotbalişti, şi nouă membri ai echipajului. Şeful Poliţiei din Medellin şi autoritatea Aviatică Civilă locală au anunţat, la câteva ore după producerea accidentului, că şaptezeci şi şase de oameni au murit, iar cinci au supravieţuit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE 11:40 - Cel puţin 76 de oameni au murit, iar cinci au supravieţuit în urma accidentului aviatic din Columbia

Şaptezeci şi şase de oameni au murit, iar cinci au supravieţuit în urma accidentului aviatic din Columbia, au anunţat şeful Poliţiei din Medellin şi autoritatea Aviatică Civilă locală, pe Twitter. Nu mai există alţi supravieţuitori, potrivit oficialilor.

Comandantul José Gerardo Acevedo a confirmat că 76 de oameni au murit în accidentul produs la ora locală 22.15 – 75 dintre ei pe loc şi unul la spital, în urma rănilor suferite.

Iniţial, la spital fuseseră duşi doi membri ai echipajului, trei jucători de fotbal şi un jurnalist. Nu se ştie care dintre ei a decedat în urma rănilor.

În total, la bord se aflau 81 de persoane. Autorităţile au suspendat operaţiunile de căutare, din cauza ploilor abundente care afectează zona muntoasă, îngreunând accesul. Eforturile vor fi reluate după ce se v alumina în zonă.

UPDATE - Autorităţile locale spun că cel puţin 25 de oameni au murit

Primarul La Ceja susţine că cel puţin 25 de persoane şi-au pierdut viaţa în tragedia aviatică.

De asemenea, se pare că autorităţile l-au transportat deja la spital pe fotbalistul Alan Ruschel. Acesta este în stare gravă cu multiple fracturi şi un traumatism cranian.

Între timp, alţi doi jucători se numără printre supravieţuitori şi au fost trasportaţi la spitalele din Rio Negre şi La Ceja. Printre posibilii supravieţuitori se numără fotbalistul brazilian Jackson Follman şi portarul Danilo.

La bordul avionului prăbuşit erau şi opt mebri ai conducerii echipei braziliene, precum şi 21 de jurnalişti şi trei invitaţi speciali.

Echipa Chapecoense a anunţat că nu va comenta accidentul aviatic până ce nu are mai multe informaţii.

UPDATE - Primele imagini de la locul accidentului aviatic

Site-ul The Guardian a dat publicităţii primele imagini de la locul tragediei, preluate de pe contul de Twitter al unei publicaţii on-line locale, MiOriente.

În imagini se observă cum echipele de salvare acordă primul ajutor supravieţuitorilor.

 

UPDATE - 22 de jucători ai Chapecoense erau la bordul aeronavei prăbuşite în Columbia

Responsabilii aeroportului din Medellin au anunţat, într-un comunicat, că este posibil ca şase persoane să fi supravieţuit accidentului aviatic, informează The Guardian.

Potrivit comunicatului citat, piloţii avionului care plecase de pe aeroportul din Santa Cruz de la Sierra (Bolivia) au anunţat că charterul are probleme de natură electrică, în momentul în care se aflau între municipalităţile Ceja şi La Unión.

“Pentru moment ştim că dezastrul s-a petrecut în Cerro Gordo, municipalitatea La Unión, şi că la bordul avionului erau 72 de pasageri şi 9 membri ai echipajului. Se pare că există şase supravieţuitori", se arată în comunicat.

Presa locală relatează că cel puţin zece persoane sunt tratate la locul accidentului.

De asemenea, autorităţile columbiene au relatat că vizibilitatea este extrem de redusă în zona unde s-a prăbuşit avionul, iar echipele de salvare nu pot interveni cu elicoptere.

Avionul charter decolase iniţial din metropola braziliană Sao Paulo şi a făcut o primă escală pe aeroportul bolivian din Santa Cruz, înainte de a pleca spre localitatea Madellin din Columbia. Aeronava a dispărut de pe radare la scurt timp după miezul nopţii.

Operaţiunea de recuperare a victimelor este extrem de dificilă din cauza condiţiilor meteorologice, iar salvatorii se confruntă cu o ploaie torenţială.

El Tiempo scrie că cel puţin 22 de jucători ai Chapecoense erau la bordul aeronavei prăbuşite în Columbia. Printre aceştia se numără Danilo, Follmann, Gimenez, Dener, Alan Ruschel, Caramelo, Marcelo, Filipe Machado, Thiego, Neto, Josimar, Gil, Sérgio Manoel, Matheus Biteco, Cleber Santana, Arthur Maia, Kempes, Ananias, Lucas Gomes, Tiaguinho, Bruno Rangel, Canela.

De asemenea, se pare că autorităţile l-au transportat deja la spital pe fotbalistul Alan Ruschel.

UPDATE -  Presa locală relatează că mai multe persoane şi-au pierdut viaţa în accident, însă nu există mai multe detalii.

Avionul s-a prăbuşit în jurul orei locale 00.15 (07.15 ora României) din cauza lipsei de combustibil, în timp ce echipa braziliană se îndrepta spre aeroportul Jose Maria Cordova din Rionegre, care deserveşte metropola Medellin.

Alte surse precizează că avionul s-a prăbuşit în timp ce încerca să aterizeze pe aeroportul din metropola Medellin.

Primarul din Medellin a declarat că este vorba despre o tragedie de proporţii uriaşe.

Echipa Chapecoense urma să joace în finalele Cupei Sudamericana împotriva columbienilor de la Atletico Nacional.

Imagini surprinse înainte de plecarea echipei de fotbal au apărut deja pe Internet.

Autorităţile columbiene au anunţat că cel puţin zece persoane au fost rănite în accident, iar echipele de salvatori au început evacuarea supravieţuitorilor.

CONMEBOL a anunţat suspendarea competiţiei de fotbal în urma accidentului aviatic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.