Instanţa supremă a decis marţi să retrimită la DNA, pentru refacerea urmăririi penale, dosarul "Fraudă la Partida Romilor”, în care sunt judecaţi deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu, pentru că fondurile europene din două programe privind integrarea romilor ar fi fost folosite în alte scopuri decât cele declarate, inclusiv în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată de procurorii DNA la un alt complet de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Restituie la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie cauza privind pe inculpaţii Păun Nicolae, Rotariu Florentina, Voicu Mădălin-Ştefan, Olteanu Carmen, Ivan Gheorghe, Grigore Vasilică, Pepenel Valentin, Paraschiv Iulian-Costel, Mărgărit (fosta Radu) Irina-Valeria, Diaconu Gelu-Ştefan, Gogancea-Vatasoiu Mihai şi S.C. Niky Scorpion Alcom SRL, trimişi în judecată prin rechizitoriul din 18 iulie 2016, emis în dosar nr.7/P/2015 al unităţii de Parchet mai sus-menţionate. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare”, se arată în decizia judecătorului care analizează în procedură de camera preliminară dosarul “Fraudă la Partida Romilor”.

Direcţia Naţională Anticorupţie va contesta decizia la un alt complet de la instanţa supremă.

În 12 octombrie, judecătorul de la instanţa supremă a cerut procurorilor anticorupţie să completeze rechizitoriul din dosarul “Fraudă la Partida Romilor", referitoare la faptele pentru care au fost trimişi în judecată Nicolae Păun, Mădălin Voicu, Gelu Diaconu şi ceilalţi inculpaţi. DNA a venit cu completările rechizitoriului, dar judecătorul nu a fost mulţumit de răspuns şi a decis restituirea dosarului pentru refacerea urmăririi penale.

Judecătorul a constatat neregularitatea rechizitoriului procurorilor DNA, trimis instanţei în 18 iulie, “în ceea ce priveşte descrierea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, indicarea încadrării juridice, indicarea şi analiză mijloacelor de proba”. Magistratul de la instanţa supremă a mai constatat nulitatea ordonanţelor emise de procuror în acest dosar la datele de 24 iulie 2015, 20 octombrie 2015, 15 februarie 2016 şi 19 mai 2016, prin care s-a dispus efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice.

Procurorii au arătat în rechizitoriul dosarului “Fraude la Partida Romilor” că fondurile europene pentru două programe privind integrarea romilor au fost folosite în alte scopuri decât cele declarate, inclusiv în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012.

Nicolae Păun, deputat şi preşedinte al Asociaţiei Partida Romilor „Pro Europa”, a fost trimis în judecată pentru folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor UE, spălare de bani, cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului societăţii în folos propriu.

Deputatul Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii, spălare de bani şi folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Gelu Diaconu, şi fostul vicepreşedinte ANAF Mihai Gogancea-Vatasoiu au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu.

Anchetatorii au trimis în judecată şi societatea Niky Scorpion Alcom SRL,  societate în spatele căreia s-ar află Nicolae Păun, pentru spălare a banilor.

Procurorii DNA au trimis-o în judecată şi pe Florentina Rotaru, la dată faptelor manager general al Asociaţiei Partida Romilor „Pro Europa”, pentru folosire cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor UE, spălare de bani, cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, cumpărare de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În acelaşi dosar sunt judecaţi soţia lui Mădălin Voicu, Carmen Olteanu, Vasilică Grigore, Valentin Pepenel, Gheorghe Ivan, la dată faptelor manager al proiectului „Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi”, Iulian Costel Paraschiv, la dată faptelor manager al proiectului „Acces pe piaţă muncii, o şansă pentru ţine”, Irina Valeria Mărgărit (fosta Radu), director economic al Asociaţiei Partida Romilor „Pro Europa”.

Acuzaţiile aduse de procurorii DNA sunt legate de derularea, în perioada 2010 – 2013, a două proiecte cu finanţare din fonduri europene de către Asociaţia Partida Romilor: ”Antreprenoriatul social, o şansă pentru comunităţile de romi” şi ”Acces pe piaţă muncii – O şansă pentru ţine”.

La începutul lunii martie, procurorii DNA anunţau că a fost pus sechestru pe averile deputatului Nicolae Păun - până la concurenţă sumei de 30.470.708,72 de lei, deputatului PSD Mădălin Voicu - 411.541 de lei, Carmen Olteanu - 194.241 de lei, Gheorghe Ivan - 12.384.208,72 de lei, Vasilică Grigore - 676.255 de lei, Valentin Pepenel - 459.244 de lei, Iulian Costel Paraschiv - 14.866.500 de lei, Irina Valeria Radu - 27.250.708,72 de lei şi Florentina Rotaru - 27.250.708,72 de lei. De asemenea, procurorii anticorupţie au pus sechestru asigurător şi poprire pe bunuri mobile şi imobile aflate în proprietatea societăţii Niky Scorpion Alcom SRL, până la concurenţă sumei de 3.220.000 de lei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.