Guvernul a completat, miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, cadrul normativ privind organizarea şi funcţionarea învăţământului profesional dual, noile modificări, operaţionale din anul şcolar 2017-2018, permiţând accesul gratuit la programe de pregătire şi persoanelor în vârstă de maximum 26 de ani, absolvente ale învăţământului obligatoriu, care au întrerupt studiile.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Actul normativ aprobat miercuri de Executiv redefineşte statutul învăţământului profesional dual ca formă de organizare a învăţământului profesional şi tehnic, desfăşurat la iniţiativa operatorilor economici interesaţi, în calitate de potenţiali angajatori şi parteneri de practică, pe baza unui contract de parteneriat şi a unor contracte individuale de pregătire practică, în contextul asigurării de către operatorii economici a unor burse suplimentare pentru elevi, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS).

În virtutea noilor modificări, operaţionale din anul şcolar 2017-2018, vor avea acces la programe de pregătire profesională de tip dual, prin unităţile de învăţământ de stat, în mod gratuit, şi persoanele în vârstă de maximum 26 de ani, absolvente ale învăţământului obligatoriu, care au întrerupt studiile, potrivit reprezentanţilor MENCS.

Durata studiilor pentru învăţământul profesional dual va fi de trei ani, precizează MENCS, care susţine că această formă de învăţământ va permite accesul la o gamă extinsă de oportunităţi de formare profesională pentru absolvenţii de gimnaziu.

Potrivit Ministerului Educaţiei, absolvenţii învăţământului profesional dual vor dobândi cunoştinţe, deprinderi şi competenţe care le vor permite ocuparea unui loc de muncă pentru calificări profesionale de nivel 3, 4 şi 5 conform Cadrului naţional al calificărilor.

Învăţământul profesional dual poate fi organizat, potrivit legii, în unităţi de învăţământ de stat, în baza unui contract de parteneriat care se încheie între unul sau mai mulţi operatori economici sau asociaţie/consorţiu de operatori economici, unitatea de învăţământ şi unitatea administrativ-teritorială de pe raza căreia se află unitatea şcolară.

În acelaşi timp, învăţământul profesional dual se poate organiza şi în unităţi de învăţământ particulare şi confesionale, mai arată MENCS.

Ordonanţa de urgenţă reglementează şi modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport şi facilităţilor privind cazarea şi masa gratuite acordate elevilor care frecventează învăţământul dual în altă localitate decât cea de domiciliu, indiferent de oferta de educaţie şi formare profesională disponibilă în localitatea de domiciliu.

De asemenea, este prevăzută şi posibilitatea de continuare a studiilor în învăţământul liceal de către absolvenţii învăţământului profesional dual.

Guvernul a aprobat, tot miercuri, o măsură prin care firmele să fie încurajate să se implice în pregătirea profesională a tinerilor, mai arată MENCS. Astfel, vor fi acordate facilităţi fiscale operatorilor economici interesaţi de programe de calificare profesională.

Prin modificarea Codului fiscal au fost introduse prevederi privind deducerea cheltuielilor efectuate de agenţii economici cu pregătirea teoretică şi/sau practică a elevilor şi studenţilor şi a altor categorii de persoane care urmează orice formă de şcolarizare sau perfecţionare într-un cadru instituţionalizat, precizează reprezentanţii Ministerului Educaţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.