Companiile din sectorul industriei de prelucrare au primit, în a noua lună din acest an, comenzi noi mai mari cu 15,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, puţin sub ritmul atins în luna anterioară, în principal ca urmare a cererii mari înregistrate de producţia de hârtie şi de cea de calculatoare, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În luna august, comenzile noi au urcat cu 17% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

"Comenzile noi din industria prelucrătoare, în luna septembrie 2016, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent,  au crescut  cu 15,1%, ca urmare a creşterilor înregistrate în industria  bunurilor  de  capital  (+24,7%), industria bunurilor de uz curent (+7,4%) şi industria bunurilor intermediare (+6,1%)", se precizează în raportul INS. 

Singurul domeniu în care s-a înregistrat o scădere a comenzilor noi în septembrie a fost industria industria bunurilor de folosinţă îndelungată, cu un declin de 19,8%.

Pe sectoare, cele mai mari creşteri ale comenzilor faţă de septembrie 2015 au fost înregistrate în industria hârtiei, cu un avans de 24,4%, şi în producţia de calculatoare, produse electronice şi optice (21,9%).

Comenzile noi din industria de prelucrare reprezintă un indicator al tendinţei în activitatea industrială, indicând industriaşilor, dar şi analiştilor în ce măsură activitatea are şanse să crească sau să scadă în perioada următoare. 

În 2015, comparativ cu 2014, comenzile noi din industria prelucrătoare au crescut cu 3,6%, cel mai mare avans, de 28%, fiind înregistrat în industria bunurilor de folosinţă îndelungată. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.