Un ofiţer DIPI de 36 de ani, din Piteşti, care joi seară s-a certat cu soţia sa, a dat foc apartamentului în care locuia împreună cu aceasta, iar în momentul în care poliţiştii şi pompierii au intervenit bărbatul a scos arma din dotare şi a tras mai multe focuri, rănind un poliţist şi o femeie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unor surse judiciare, poliţistul, care lucrează în cadul DIPI, a avut, joi seară, un conflict cu soţia sa şi a dat foc apartamentului în care locuiau împreună şi care nu este în proprietatea celor doi.

În momentul în care au sesizat fum, mai mulţi vecini au sunat la 112, iar femeia a cerut ajutorul autorităţilor, la faţa locului ajungând forţe de intervenţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi poliţişti.

Extrem de agitat în momentul în care a văzut echipajele de intervenţie, poliţistul a luat arma din dotare şi a tras şase sau şapte focuri de armă înspre persoanele care interveneau.

Unul dintre gloanţe l-a atins la cap pe un poliţist, însă starea acestuia nu este gravă. Un alt glonţ a atins-o la genunchi pe proprietara apartamentului în care poliţistul agresiv locuia cu soţia sa. Cei doi au fost transportaţi la spital.

În prezent, bărbatul agresiv este cercetat pentru mai multe infracţiuni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.