Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, marţi, că susţine propunerea zilelor compensatorii pentru condiţiile grele din penitenciare şi că nu este de acord cu o graţiere colectivă, care ar reumple închisorile în mai puţin de un an, având în vedere rata mare a recidivei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am avut două proiecte mari de graţiere în 1997 şi 2002. Dacă România s-ar decide să facă mâine o nouă graţiere, printr-o lege adoptată de Parlament, nu ar rezolva decât efectul. Graţierea nu va rezolva situaţia foarte grea din penitenciare şi condiţiile pe care eu le-am văzut. Dacă este să ne luăm după recidiva care există în România, ea nu e mică deloc şi, din calculele noastre, ar duce la reumplerea acestor penitenciare într-un termen mai mic de un an”, a declarat Raluca Prună, după semnarea acordul de colaborare dintre Ministerul Justiţiei şi Ministerul Dezvoltării cu privire la implementarea, la nivel local, a Strategiei Naţionale Anticorupţie (SNA) 2016-2020.

Întrebată dacă se mai construieşte penitenciarul de la Caracal, Raluca Prună a arătat că acesta nu se va realiza deoarece nu este de acord Ministerul Apărării, având în vedere că este prea aproape de baza militară de la Deveselu.

În schimb, Prună a spus că se construieşte un penitenciar în comuna Berceni de lângă Ploieşti.

Cu referire la proiectul de lege privind reducerea cu 10 la sută a pedepselor deţinuţilor care sunt închişi în condiţii improprii, pus în dezbatere, ministrul Justiţiei a arătat că zilele deduse din pedeapsă nu sunt un drept excepţional în cadrul sistemului penitenciar.

"Am făcut acest lucru pentru că trebuie să arătăm mai multă toleranţă faţă de un sistem penitenciar care nu este în cele mai bune dintre stările posibile şi pentru că avem decizia cvasipilot privind condiţiile din penitenciare. Va fi foarte greu de explicat de ce am decide să dăm o compensaţie de unul, doi sau trei euro pe zi. Cum ar putea un Guvern să explice unei societăţi că, în loc să dăm bani, de pildă, pentru educaţie, alegem să dăm o compensaţie bănească celor aflaţi în detenţie? Am găsit această modalitate de recompensare care înseamnă multă muncă pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor”, a declarat Raluca Prună.

Ministerul Justiţiei a publicat în 3 noiembrie un proiect de modificare şi completare a legii privind executarea pedepselor privative de libertate prin care se încearcă stabilirea unor măsuri reparatorii pentru deţinuţii cazaţi în condiţii improprii, aceştia urmând să beneficieze de o reducere a pedepsei cu trei zile pentru fiecare 30 de zile executate. 

"Având în vedere situaţia de supraaglomerare cu care se confruntă sistemul penitenciar din România, Ministerul Justiţiei pune în dezbatere publică proiectul de lege de modificare şi completare a Legii nr. 254/ 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin instituirea unui mecanism compensatoriu în zile considerate executate din pedeapsă”, arată Ministerul Justiţiei.

Potrivit proiectului de lege, acordarea compensării urmează să fie operată din oficiu şi să nu mai fie condiţionată de formularea unei cereri de către persoana deţinută.

Această compensare se realizează în procedura liberării condiţionate, toate condiţiile pentru acordarea acesteia urmând a fi examinate de comisia de liberare condiţionată din cadrul penitenciarului şi de către instanţă, se mai arată în proiect.

În 2012, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a pronunţat o hotărâre semi-pilot împotriva României din cauza supraaglomerării şi a condiţiilor necorespunzătoare de detenţie. CEDO a stabilit că acestea reprezintă probleme structurale ale sistemului penitenciar din România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.