Patru persoane din judeţul Bacău au fost rănite în urma unui accident provocat de un şofer băut şi fără permis care, într-o curbă, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în plin cu maşina într-un autoturism condus regulamentar de o femeie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Bacău au declarat că accidentul s-a petrecut, luni, pe drumul judeţean ce tranzitează localitatea Lunca Asău, după ce un tânăr de 21 de ani, din oraşul Comăneşti, a pierdut controlul asupra direcţiei maşinii într-o curbă, pe fondul consumului de alcool şi a lipsei de experienţă în conducere. Ajuns pe sensul opus de mers, şoferul a intrat în plin cu maşina într-un autoturism condus regulamentar de o femeie de 49 de ani, în care se aflau şi doi pasageri.

”În urma accidentului, cei doi conducători auto precum şi pasagerii din maşina condusă de femeia de 49 de ani au fost răniţi, fiind transportaţi la Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti. Tânărul de 21 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind de 0,19 mg/litru alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor, s-a constatat că şoferul în cauză nu deţine permis de conducere”, a declarat, luni, responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.

Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele şoferului care a provocat accidentul pentru vătămare corporală din culpă şi conducere fără permis.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.