Filosoful Mihai Şora, care împlineşte luni 100 de ani, a primit în dar de la soţia sa, Luiza Şora, un canal de YouTube şi un trailer al filmului ”100”, care va fi publicat în întregime după aniversarea lui, în care apare vorbind despre bucurie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Bucuria este un lucru cu care te naşti. Totul e în viaţă prilej de bucurie. Şi încercările prin care treci şi cărora trebuie să le faci faţă”, spune Mihai Şora în film.

Luiza Şora a publicat, duminică seară, pe pagina de Facebook a filosofului un text dedicat soţului ei, cu câteva ore înainte de împlinirea a 100 de ani.

”Mihai Şora a străbătut un secol întreg: a fost bun prieten cu Cioran şi cu Eliade, s-a zbenguit pe străzile Parisului cu Ionesco, a fost studentul lui Mircea Vulcănescu, a pus de-o mămăligă în atelierul lui Brâncuşi, a luat zece la cel mai teribil examen din timpul studenţiei lui bucureştene, la profesorul Nae Ionescu”.

A refuzat cetăţenia franceză, oferită imediat după debutul la Gallimard, mai spune ea. A pus ţara la cale în salonul parizian al Elenei Văcărescu, i-a strâns mâna lui George Enescu şi ”l-au trecut fiorii, amintindu-şi apoi de domnişoara Moldovan, profesoara lui de pian care îi dădea cu rigla peste degete dacă greşea o notă. A stat cu sufletul la gură când, la Radio Londres, Generalul De Gaulle a pronunţat prima alocuţiune către poporul francez ocupat, în 18 iunie 1940, a intrat în Rezistenţa franceză (în vreme ce Mariana Şora, prima lui soţie, îl credea la bibliotecă, studiind cu sârg opera lui Pascal)”.

”Mihai Şora a iubit. Mihai Şora iubeşte. Şi nu a urât niciodată pe nimeni”, mai scrie Luiza Şora. ”Mihai Şora este omul care visează să ajungă sub cascada Niagara şi «să-i cadă apa-n cap» [Şi unde nu a ajuns până acum, pentru că nu are nici viză pentru Americi, nici dolari pentru avion.] Mihai Şora este o cuminţenie a Pământului. O cuminţenie în carne şi oase, pe care niciun Guvern din lume nu ar putea vreodată pune un preţ, căci Mihai Şora este de nepreţuit”.

Născut pe 7 noiembrie 1916, Mihai Şora este, din octombrie 2012, membru de onoare al Academiei Române. Este membru fondator al Grupului de Dialog Social, al Alianţei Civice şi al Societăţii Române de Fenomenologie. A obţinut premiul Uniunii Scriitorilor, în 1978, pentru ”Sarea pământului”, şi în 1998, pentru ”Firul ierbii”. A tradus din Jean-Jacques Rousseau ("Visările unui hoinar singuratic") şi din Jean Paul Sartre ("Cu uşile închise"). În 2016, a primit Ordinului ”Steaua României”, în rang de Cavaler, din partea preşedintelui Klaus Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.