Autorităţile americane au anunţat vineri după-amiază că un birou de campanie al republicanilor a fost vandalizat cu un mesaj anti-Trump în localitatea Burlington din Carolina de Nord. Incidentul are loc la doar două zile după incendierea şi vandalizea unei biserici a comunităţii afroamericane din Mississippi, în timp ce tensiunile rasiale au explodat în ultimele luni de campanie electorală, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mesajul ”Fuck Trump” (n.r ”du-te dracu Trump”) a apărut pe pereţii biroului de campanie al republicanilor din localitatea Burlington din Carolina de Nord.

Autorităţile locale nu au arestat nicio persoană în legătură cu actul de vandalism, care a fost suprins de camerele de supraveghere.

Incidentul are loc cu doar patru zile înainte de ziua alegerilor prezidenţiale, care au fost marcate de o retorică a urii exploatată de republicanul Donald Trump.

”Situaţia este una extrem de îngrijorătoare pentru republicanii şi voluntarii noştri din comitatul Alamance”, a declarat preşedintele republicanilor din comitatul Alamance, Ben York.

Luna trecută, un alt birou al campaniei republicane a fost incendiat şi vandalizat în localitatea Hillsborough, situată la doar 40 de kilometri de Burlington.

Mike Pence a catalogat incidentul drept un act de terorism politic, după ce pe zidul clădirii a apărut mesajul ”părăsiţi oraşul ori altfel...”.

Miercuri, FBI a lansat o anchetă, după ce o biserică baptistă a comunităţii afroamericane a fost incendiată şi vandalizată cu mesajul ”Votaţi Trump” în localitatea Greenville din Mississippi.

Nicio persoană nu a fost rănită în incendierea Bisericii Baptiste Misionare Hopewell din Greenville din Mississippi. Autorităţile locale nu au determinat cauza incendiului, iar structura de rezistenţă a bisericii afroamericane a fost puternic avariată.

Biserile afroamericane au reprezentat în ultimele decenii un electorat de bază pentru prezidenţiabilii democraţi.

În timpul mişcării pentru drepturile civile din anii '60, biserile afroamericane din statele sudice erau adeseori incendiate de către susţinătorii supremaţiei rasei albe.

Greenville are o populaţie de 33.000 de oameni şi este situat la circa 160 de kilometri nord-vest de capitala statală Jackson.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.