Şase persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean Tulcea, după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit pe Dunăre, la Mila 35, în judeţul Tulcea. O persoană rănită grav, care a suferit un traumatism cranio-cerebral, a fost transportată la Constanţa. Alte două persoane rănite au rămas la Tulcea, celelalte trei care fuseseră duse la spital fiind externate. Una dintre ambarcaţiuni nu a mai fost găsită la locul accidentului, însă ulterior cel care o conducea a fost identificat şi va fi audiat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bărbatul care conducea una dintre ambarcaţiunile implicate în accidentul de pe Dunăre a fost găsit şi va fi audiat

Bărbatul care conducea una dintre ambarcaţiunile implicate în accidentul de joi seară, de pe Dunăre, şi care a plecat de la locul evenimentului a fost găsit în Tulcea şi va fi audiat de către poliţişti, a declarat pentru News.ro inspectorul principal Dorin Visterneanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Tulcea.

Potrivit sursei citate, este vorba despre un bărbat de 49 de ani, care a fost găsit în municipiul Tulcea în urma investigaţilor făcute de către poliţişti.

Ambarcaţiunea pe care o conducea era din categoria şalupelor, iar anchetatorii urmează să stabilească dacă deţine toate documentele care să-i permită să o conducă.

Una dintre ambarcaţiunile implicate în accidentul naval de la Tulcea ar fi plecat de la faţa locului

Una dintre ambarcaţiunile implicate în accidentul naval din judeţul Tulcea, de joi seară, ar fi dispărut din zonă după producerea coliziunii, aceasta nemaifiind găsită atunci când echipele de intervenţie au ajuns la faţa locului, au declarat pentru News.ro surse din serviciile de intervenţie.

De asemenea, conform sursei citate, cadrele medicale şi echipajele de pompieri care au mers la locul intervenţiei i-au găsit pe cei 14 răniţi pe mal, unde li s-a acordat primul ajutor.

Sursele citate au mai precizat că o parte dintre aceştia sunt medici cardiologi din Chişinău, care se aflau în România la un congres.

Căpitănia Tulcea a deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut accidentul naval şi cine se face vinovat de acest incident.

Unul dintre răniţii în accidentul de pe Dunăre va fi adus în Capitală, iar alţi doi rămân internaţi la Tulcea

Potrivit secretarului de stat Raed Arafat, persoana care a suferit un traumatism cranio-cerebral după ce două ambarcaţiuni s-au ciocnit pe Dunăre urma să fie adusă la spitalul Bagdasar Arseni, din Capitală.

Prefectul judeţului Tulcea, Cristian Alexandru Iordan, a declarat pentru News.ro că în accidentul naval de joi seară, petrecut la Mila 35, au fost implicate două ambarcaţiuni de tip Water-taxi, în care se aflau în total 14 persoane din Republica Moldova - 11 într-o ambarcaţiune şi trei în cealaltă. Sursa citată a precizat că şase dintre aceste persoane sunt medici.

Potrivit prefectului de Tulcea, în urma accidentului, şase persoane au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Tulcea.

"Trei dintre acestea au fost deja externate, două vor mai rămâne internate în spital pentru 24 de ore, iar o altă persoană care a suferit un traumatism cranian a fost transportată la Spitalul de Neurochirurgie din Constanţa", a mai declarat prefectul judeţului Tulcea.

Paisprezece persoane au fost rănite după ciocnirea a două ambarcaţiuni

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea, joi seară, ISU Delta al judeţului Tulcea a fost solicitat să intervină în municipiul Tulcea, în zona de trecere a bacului, în sprijinul a 14 persoane aflate în două ambarcaţiuni care au fost implicate într-un accident naval pe Dunăre, la Mila 35.

Imediat de la primirea apelului, la faţa locului  s-au deplasat echipajele de intervenţie din cadrul  Detaşamentului de Pompieri Tulcea cu o autospecială cu apă şi spumă, una de descarcerare, şi două echipaje SMURD.

“Ajunse la locul evenimentului, echipele de intervenţie ale ISU Tulcea, împreună cu forţele de sprijin, au început misiunea de salvare şi de preluare a persoanelor care au fost implicate în accidentul naval, astfel că şase persoane au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, iar celelate opt persoane au fost monitorizate medical, dar au refuzat transportul către spital”, se arată în comunicatul ISU Tulcea.

Cauzele si împrejurările în care s-a petrecut accidentul naval sunt în curs de cercetare.

La această acţiune au mai participat, pe lângă ISU Tulcea, Serviciul de Ambulanţă Tulcea,Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea şi Căpitănia Municipiului Tulcea.

Potrivit Poliţiei, în acest caz a fiost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.