Televiziunile Pro TV, Antena 1 şi Antena 3 au fost somate de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), joi, pentru depăşirea duratei reglementate de difuzare a publicităţii în perioada aprilie - august 2016.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Somaţiile au fost propuse de Radu Bogdan Herjeu şi au fost votate în unanimitate de membrii CNA prezenţi la şedinţă: Radu Călin Cristea, Răsvan Popescu, Dorina Rusu, Radu Bogdan Herjeu, Gabriel Tufeanu, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda şi Florin Gabrea.

Posturile de televiziune au fost sancţionate în baza articolului 35, alineatul 1 din Legea audiovizualului, potrivit căruia proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute; în cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăşi 8 minute din timpul oricărei ore date.

Televiziunea Pro TV a fost somată şi pentru încălcarea prevederilor articolului 107, alineatul 1, litera a. ”Publicitatea pe ecran partajat se difuzează cu respectarea următoarelor condiţii cumulative: a) să fie clar separată de conţinutul editorial printr-o divizare a suprafeţei ecranului, obţinută prin afişarea spoturilor publicitare într-o fereastră publicitară distinctă de fereastra editorială; pentru a nu altera programul principal nu trebuie modificat raportul de aspect al imaginii acestuia, iar suprafaţa ferestrei publicitare nu trebuie să depăşească suprafaţa ferestrei editoriale”, arată articolul.

În luna aprilie, Antena 1 a depăşit durata publicităţii cu 42 de secunde, Antena 3, cu 41 de secunde, iar Pro TV, 44 de secunde.

În luna mai, postul de televiziune Antena 1 a depăşit durata publicităţii cu 1 minut şi 56 de secunde, Antena 3, cu 2 minute şi 50 de secunde, iar Pro TV, cu 10 secunde.

În luna iunie, durata publicităţii a fost depăşită cu 1 minut şi 51 de secunde de Antena 1, 35 de secunde de Antena 3 şi 4 minute şi 18 secunde, de Pro TV.

În luna iulie, Antena 1 a depăşit durata publicităţii cu 1 minut şi 6 secunde, Antena 3, cu 27 de secunde, iar Pro TV, cu 10 secunde.

În luna august, durata publicităţii a fost depăşită de Antena 1 cu 1 minut şi 30 de secunde, de Antena 3, cu 2 minute şi 3 secunde, iar de Pro TV, cu 45 de secunde.

Cele trei posturi de televiziune au însumat, astfel, peste 5 minute cu care au depăşit durata publicităţii, potrivit lui Radu Herjeu, restul televiziunilor monitorizate în perioada aprilie - august (B1 TV, Kanal D, Naţional TV, Prima TV, Realitatea TV, TVR 1 şi România TV) însumând mai puţin de 5 minute de depăşire.

Pentru calculul acestor durate s-au preluat măsurătorile duratelor spoturilor de publicitate comercială efectuate de Kantar Media şi s-au prelucrat ţinându-se seama de prevederile din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Duratele orare ale publicităţii televizate prezentate nu conţin duratele mesajelor de avertizare şi ale copertelor de separare, duratele anunţurilor de sponsorizare, duratele secvenţelor de autopromovare şi duratele mesajelor care nu constituie comunicare comercială, identificate între coperte cu menţiunea Mesaj/ mesaje de interes public.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.