Liberalii se reunesc, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, într-o şedinţă a Consiliului Naţional (CN), pentru a valida decizia luată în urma demisiei lui Vasile Blaga, ca Alina Gorghiu să preia preşedinţia unică a partidului, până după alegeri, Daniel Buda, cel care a fost împuternicit să semneze alături de aceasta listele la parlamentare, urmând să devină prim-vicepreşedinte.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Printre deciziile care vor fi validate sâmbătă se află confirmarea Alinei Gorghiu ca preşedinte unic al PNL, numirea lui Daniel Buda ca prim-vicepreşedinte al partidului împuternicit să semneze listele alături de preşedintele PNL, în condiţiile în care, în prezent, acesta este doar vicepreşedinte în structura de conducere.

Sunt aşteptaţi să susţină discursuri Alina Gorghiu, secretarul general Ilie Bolojan şi noul şef de campanie, Gheorghe Falcă.

Liberalii vor prezenta şi câteva din temele centrale ale programului de guvernare al partidului, în perspectiva alegerilor parlamentare din toamnă. Programul de guvernare, elaborat sub coordonarea lui Cătălin Predoiu, a fost finalizat, dar urmează să fie prezentat în detaliu, pe domenii. 

De altfel, câteva din principiile cu care liberalii merg în alegeri au fost deja prezentate în spaţiul public de Alina Gorghiu, unul dintre ele fiind reducerea fiscalităţii în România, prin reducerea impozitelor pe muncă la 16% din 2017 şi pe scăderea TVA tot la 16% până în 2019.

Astfel, PNL propune scăderea impozitării muncii la 16% începând cu 2017 atât pentru angajat, cât şi pentru angajator (de la 16,5%, respectiv 21,5%) şi reducerea TVA la 16% până în 2019. 

PNL propune, în programul de guvernare, înfiinţarea instanţelor fiscale, care ar urma să ducă la degrevarea celorlalte instanţe de judecată de dosarele ce ţin de domeniul fiscal, a mai anunţat în urmă cu două săptămâni Alina Gorghiu.

O altă prevedere din Programul de guvernare al PNL se referă la reforma parlamentară. Alina Gorghiu a spus, recent, că liberalii pledează pentru votul transparent dar şi modificarea programului de lucru al parlamentarilor, astfel încât două săptămâni acerştia să lucreze în legislativ  şi o săptămână în teritoriu. PNL mai vrea renunţarea la pensiile speciale pentru parlamentari. 

Potrivit Statutului PNL, Consiliul Naţional (CN) este organismul de conducere, decizie politică şi organizatorică al PNL în perioada dintre Convenţiile Naţionale.

În acest sens, Consiliul Naţional poate adopta orice hotărâre de competenţa Conveţiei Naţionale, cu excepţia adoptării de noi moţiuni, a unui nou Statut sau alegerii unor noi preşedinţi ai forurilor inferioare. Consiliul Naţional adoptă hotărâri în prezenţa majorităţii membrilor, cu majoritatea voturilor exprimate. 

În statut se menţioneză că, în cazul în care împrejurările impun de urgenţă o schimbare majoră a Programului Partidului sau a Statutului, Consiliul Naţional poate adopta astfel de hotărâri cu obligaţia de a le supune ratificării Convenţiei Naţionale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.