Autorităţile de mediu din Prahova cer rafinăriilor Petrotel Lukoil, Vega Rompetrol şi Petrobrazi, controlată de OMV, să întocmească planuri de reducere a emisiilor, suplimentare celor prevăzute prin Autorizaţiile Integrate de Mediu, după ce în ultimele săptămâni numeroşi ploieşteni au sesizat mirosul insuportabil din oraş. AMP şi Garda de mediu susţin că măsurătorile făcute în Ploieşti sunt în limitele normale şi că ploieştenii au parte doar de ”disconfort creat de miros”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova şi Comisariatul Judeţean Prahova din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu au solicitat rafinăriilor Petrotel Lukoil deţinută de compania rusă Lukoil, Vega, controlată de compania kazahă Rompetrol şi Petrobrazi, controlată de OMV Petrom, planuri de reducele a emisiilor în aer. Solicitările vin în contextul în care în ultimele săptămâni numeroşi ploieşteni s-au adresat autorităţilor de mediu, dar şi aurtoriăţilor locale sesizând mirosurile greu de suportat din mai multe zone ale oraşului.

În urma sesizărilor, Garda de Mediu Prahova şi Agenţia Pentru Protecţia Mediului au făcut măsurători şi au constatat că nu există depăşiri ale poluanţilor, se arată într-un comunicat de presă dat publicităţii, miercuri, de cele două instituţii cu atribuţii în protecţia mediului.

”Indicatorii specifici pentru emisiile dirijate şi fugitive de la rafinării rezultate din activitatea de rafinare şi alte activităţi conexe desfăşurate pe platformele respective sunt: hidrogenul sulfurat şi compuşii organici volatili, precum şi indicatorii specifici proceselor de ardere: oxizi de sulf, oxizi de azot, monoxid de carbon, pulberi. Mirosurile în rafinărie sunt cauzate, în principal, de compuşii cu sulf, cum ar fi hidogenul sulfurat, oxizii de sulf, hidrocarburile de petrol şi compuşii organici volatili. În urma controalelor, la verificarea surselor de emisii dirijate rezultate din procesele de ardere a combustibililor în cuptoarele instalaţiilor şi din procesele tehnologice, şi din verificarea rezultatelor monitorizării emisiilor atmosferice, raportate la valorile limită de emisie, stabilite prin legislatia de mediu în vigoare, nu s-au constatat depăşiri ale poluanţilor analizaţi”, precizează comunicatul semnat de şefii APM şi Gărzii de Mediu Prahova.

Conform sursei citate, în zona unde sunt amplasaţi agenţii economici potenţial poluatori s-au făcut şi ”măsurări momentane”, de 30 de minute, în urma cărora s-a constatat că în funcţie de direcţia şi de viteza vândului în unele cartiere din Ploieşti se înregistrează creşteri ale valorilor măsurate, dar că şi acestea sunt sub valorile maxim admise.

”Valorile crescute faţă de tendinţa zonei au persistat între 30-40 de minute, având concentraţii cu mult sub concentraţiile maxime admise (ex. pentru indicatorul benzen valorile măsurate au fost de 15 ori mai mici decât concentraţia maximă admisă - 1,5 mg/mc, la măsurători momentane). Din cauza disconfortului creat de mirosuri, s-a solicitat Directiei de Sanatate Publica Prahova un punct de vedere cu privire la un eventual impact asupra sănătăţii populaţiei, la concentraţiile măsurate pentru timpii de expunere mai sus mentionaţi” precizează documentul citat.

În acest context, Garda de Mediu şi Agenţia pentru Protecţia Mediului au anunţat că cer rafinăriilor planuri de reducere a emisiilor.

”Deşi nu s-au constatat depăşiri a VLE (valorile limită de emisie) sau CMA (concentraţia maximă admisă), din cauza disconfortului creat de miros, s-a solicitat celor trei rafinării un plan de reducere a emisiilor, suplimentar celui prevăzut prin Autorizaţiile Integrate de Mediu şi un plan în vederea menţinerii calităţii aerului în parametri optimi”, anunţă comunicatul celor două instituţii de mediu.

Tot miercuri, deputatul de Prahova Graţiela Gavrilescu, fost ministru al Mediului din guvernul condus de Victor Ponta, a dat publicităţii o solicitare adresată actualului ministru al mediului, Cristiana Paşca Palmer, prin care cere acesteia să dispună o ”întâlnire de lucru”, la Ploieşti, a factorilor decidenţi din cadrul M.M.A.P. şi a celor aflaţi sub autoritatea acestuia respectiv Direcţia Generală Evaluare Impact şi Controlul Poluării, Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului, Agenţia de Mediu Prahova, Garda Naţională de Mediu şi Garda de Mediu Ploieşti, cu specialiştii din Primăria Ploieşti şi Prefecturii Prahova, societăţii civile şi reprezentanţilor rafinăriilor Vega Rompetrol, Petrotel Lukoil şi Petrorazi, în scopul evaluării şi soluţionării problemelor de calitate a aerului semnalate de locuitorii municipiului Ploieşti şi din împrejurimi.

”Menţionez că nu este vorba despre o situaţie accidentală, ci de una care trenează de mult prea mult timp, care nu poate fi catalogată, aşa cum se încearcă, drept simplu ‹‹disconfort olfactiv››, aerul devenind, din ce în ce mai des şi pe perioade din ce în ce mai lungi, pur şi simplu, irespirabil” îl anunţă fostul ministru pe actualul ministru cu privire la problemele de mediu din Ploieşti.

În perioada în care a fost ministru al Mediului, Graţiela Gavrilescu nu a avut nicio astfel de întâlnire cu autorităţile, cu reprezentaţii rafinăriilor şi cu societatea civilă din Ploieşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.