”Fire at Sea/ Fuocoammare”, un documentar despre criza refugiaţilor, regizat de Gianfranco Rosi, premiat cu Ursul de Aur la ediţia din acest an a Berlinalei, reprezintă propunerea Italiei pentru o nominalizare la categoria ”cel mai bun film într-o limbă străină alta decât engleza” la premiile Oscar 2017, informează site-ul revistei Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Documentarul ”Fuocoammare”, regizat de cineastul italian Gianfranco Rosi, care are o durată de 106 minute, descrie viaţa şi condiţiile de trai ale miilor de imigranţi care ajung pe insula Lampedusa, un avanpost al crizei refugiaţilor din Europa.

Gianfranco Rosi a câştigat şi Leul de Aur în 2013 la Festivalul de Film de la Veneţia, cu documentarul ”Sacro GRA”.

Coprodus de Rai Cinema, Instituto Luce şi Stemal Entertainment, în colaborare cu Arte France Cinema, documentarul ”Fuocoammare” a fost distribuit în mai multe ţări ale lumii de compania Doc & Film Intl, cu sediul la Paris. Kino Lorber se ocupă de distribuirea peliculei în cinematografele din Statele Unite.

”Fuocoammare” nu este singurul documentar propus spre nominalizare la Oscarul pentru cel mai bun film străin în 2017. Ucraina a propus documentarul ”Ukrainian Sheriffs”, regizat de Roman Bondarchuk.

Documentarul regizat de Gianfranco Rosi este cel mai cunoscut film italian care s-a făcut remarcat până acum în circuitul cinematografic internaţional din 2016. Niciun film italian nu a reuşit să fie selectat în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes din 2016, iar peliculele italiene prezentate la Veneţia 2016 au fost, potrivit presei de specialitate, sub aşteptări.

Filmul italian cu cele mai mari încasări în box office-ul intern a fost ”Quo Vado”. Avându-l în distribuţie pe actorul de comedie Checco Zalone, acest film, care nu a fost însă distribuit pe plan internaţional, a generat încasări de 65 de milioane de euro. 

Italia a câştigat cel mai recent Oscar pentru film străin în anul 2014, cu pelicula ”Marea frumuseţe/ La Grande bellezza”, regizat de Paolo Sorrentino. A fost cea de-a 11 victorie repurtată la categoria ”cel mai bun film străin” de Italia, care şi-a consolidat statutul de ţară cu cele mai multe victorii obţinute la această categorie.

Propunerea României de anul acesta este ”Sieranevada”, de Cristi Puiu, în timp ce ”Toni Erdmann”, de Maren Ade, coproducţie cu participare românească, este propunerea Germaniei.

Termenul limită pentru depunerea propunerilor pentru nominalizarea la premiul Oscar la categoria ”cel mai bun film străin” este 3 octombrie 2016. Academia americană de film va anunţa lista filmelor eligibile în cursul lunii octombrie. Nouă pelicule finaliste pentru o nominalizare, selectate din câteva zeci de propuneri, vor fi anunţate pe 17 ianuarie 2017, în timp ce titlurile celor cinci finaliste vor fi anunţate odată cu nominalizările la celelalte categorii, pe 24 ianuarie 2017. Câştigătorii tuturor categoriilor vor fi anunţaţi la cea de-a 89-a gală de decernare a premiilor Oscar, ce va avea loc pe 26 februarie 2017.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.