Republica Cehă ar trebui de-acum să fie cunoscută drept Cehia în rândul vorbitorilor de engleză, potrivit consilierilor Guvernului britaic pe tema denumirii corecte a unor locuri din afara Regatului Unit, însă nu toată lumea este mulţumită de schimbarea denumirii ţării, scrie The Independent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spre deosebire de majoritatea ţărilor europene, această ţară nu a avut mult timp un nume dintr-un singur cuvânt în limbi străine.

Guvernul de la Praga a aprobat această schimbare în aprilie, însă Comitetul Permanent pentru Nume Geografice (PCGN) îi sfătuieşte abia vineri pe britanici să înceapă să folosească noul nume.

În germană, ţara va fi cunoscută drept "Tschechien", iar în franceză "Tchequie". Toate aceste sunt traduceri ale "Cesko" din cehă.

Autorităţile speră ca această modificare să consilideze identitatea naţiunii, iar companiile să poată folosi mai uşor numele pe produse, ecusoane şi costume de sport.

Statul continuă să se numească Republica cehă ("Czech Republic" în engleză), însă nu poate fi numită "Czech", care este un adjectiv.

Liderii cehi au anunţat în aprilie, într-un comunicat, că "este recomandată folosirea unui nume de un singur cuvânt în limbi străine, atunci când nu este necesară folosirea numelui oficial al ţării".

Însă nu toată lumea este fericită odată cu schimbarea numelui ţării. Unii sunt îngrijoraţi că vorbitorii de engleză vor condunda numele cu cel al republicii ruse Cecenia, iar alţii că denumirea este foarte apropiată de CEKA ("Cheka", în engleză), care avea să devină KGB (Comitetul pentru Securitatea Statului, principalul serviciu sovietic poststalinist de informaţii)

Există de asemenea îngrijorări că noul nume nu reprezintă cele două părţi istorice ale ţării - Moravia şi Silezia. Însă acest nou nume a fost deja introdus în terminologia ONU.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.