Copreşedintele PNL Alina Gorghiu susţine că municipiul Iaşi riscă să piardă finanţarea europeană pentru construirea spitalului regional de urgenţe, acuzând autorităţile locale că "stau şi cugetă” spre ce teren să direcţioneze spitalul, în funcţie de cine deţine suprafeţele respective.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alina Gorghiu a declarat, miercuri, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că este "un lucru atroce” faptul că nu a fost stabilită locaţia pentru noul spital regional de urgenţe de la Iaşi, ea cerând autorităţilor locale să iasă din acest blocaj şi să decidă unde a ridicată construcţia.

"Este o mare problemă. Spitalul care era prevăzut la Iaşi, din păcate, e în stadiu de pre-embrion. Dacă la Craiova sau la Cluj sunt finalizate deja studiile de fezabilitate şi nu se vor pierde banii, la Iaşi autorităţile locale cugetă încă spre ce teren să se direcţioneze acest spital regional, în funcţie de unde mai avem prieteni, unde mai sunăm, cum mai facem. Dacă nu vom depăşi stadiul acesta, vom pierde finanţarea pentru Spitalul Regional Iaşi. Este un lucru atroce”, a afirmat liderul liberal, Alina Gorghiu.

Ea a făcut apel la autorităţile locale să se aşeze la masă şi să ia o decizie rapidă pentru a nu fi pierdută finanţarea.

Pentru spitalul regional de urgenţe Iaşi, Primăria a identificat iniţial cinci locuri, însă, în urmă cu câteva săptămâni, primarul Mihai Chirica a prezentat alte două posibile amplasamente, ambele în municipiul Iaşi.

Liberalii ieşeni au contestat propunerile reprezentanţilor primăriei, solicitând ca noul spital să fie amplasat la marginea municipiului, în localitatea Miroslava, în apropierea drumului european care face legătura între Iaşi şi localităţile Bacău, Piatra Neamţ, Botoşani şi Suceava.

Reprezentanţii PNL susţin că amplasarea noului spital în oraş ar îngreuna traficul rutier, întrucât mii de maşini ar trebui să tranziteze zilnic municipiul.

De asemenea, liberalii afirmă că ultimele două locaţii propuse de primărie, în Copou şi în zona aeroportului, necesită construirea unor noi drumuri de acces.

Primarul municipiului, Mihai Chirica, a anunţat recent că amplasamentul pe care va fi construit spitalul va fi stabilit la sfârşitul acestei luni, când la Iaşi se va afla comisarul european Corina Creţu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.