Ectaerina Andronescu a respins, luni, în plenul Senatului, acuzaţiile aduse de liberalii din comisia de învăţământ, în privinţa introducerii amendamentului care amână concursurile pentru funcţiile de director în şcoli, ea spunându-le să se intereseze dacă şefii lor de partid au cerut în teritoriu lista cu directorii care au fost puşi de miniştrii care nu au fost ai PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ecaterina Andronescu a afirmat că regretă nespus incidentul şi modul în care s-a exprimat colegul său din comisia de învăţământ. ”Nu am fost niciodată regizor în comisie, niciodată nu am fost preşedinte al acestei comisiei, ci pălmaşul acestei comisii. Toţi colegii trebuie să recunoască, nu am trecut cu superficialitate peste un proiect de lege. Chiar şi când am discutat în contradictoriu, am găsit o soluţie”, a spus aceasta, precizând că toate amendamentele introduse de comisie, au fost amendamentele comisiei nu ale lui Andronescu. 

Ecaterina Andronescu a afirmat că a semnat raportul la iniţiativa legislativă şi atunci când a semnat pe raport, nu exista semnătura secretarului de comisie, care nu a fost prezent.

”Când ne asumăm o responsabilitate, trebuie să o ducem la îndeplinire. De aceea, consider că poziţia de preşedinte al comisiei nu mi-a adus decât responsabilitate, nu am avut nimic de câştigat şi m-a responsabilizat (...) Eu am venit cu ceea ce ştiu despre sistem să pun în slujba comisiei. Niciodată nu am avut o abordare politică şi nu cred că, în comisie, colegii mei pot să spună altceva”, a mai afirmat senatorul PNL. 

Referitor la proiectul de lege care include amendamentul care amână concursurile pentru directori în şcoli, Ecaterina Andronescu a arătat că subiectul a fost politizat, dar nu ea a fost aceea care l-a politizat.

”Vă rog să vă interesaţi, stimaţi colegi senatori din PNL, de la şefii dumneavoastră care au cerut în teritoriu lista cu directorii care au fost puşi  de miniştrii care nu au fost ai PNL.  Niciodată nu am aflat ca un ministru să fi cerut vreodată o asemenea listă. Nu cred că este o abordare corectă”, a spus Andronescu.

Ecaterina Andronescu a anunţat că cere comisiei de învăţământ să continue această iniţiativă şi să dea dreptul şcolilor să îşi desemneze directorii, pe baza unui plan managerial. ”Să nu mai spună nimeni că punem noi directorii şI să îi poată destitui când nu şi-au respectat proiectul de managament”, a mai spus Andronescu. 

Senatorul PNL Dănuţ Mihai a cerut, luni, în plenul Senatului, înlocuirea social-democratei Ecaterinei Andronescu din comisia de învăţământ în urma scandalului legat de amendamentul apărut la o iniţiativă legislativă, prin care se amână concursul pentru posturile de directori în şcoli, PNL acuzând-o pe aceasta că este ”principalul regizor” al introducerii acestui amendament.

Senatorul PNL Dănuţ Mihai a cerut să ia cuvântul de la tribuna Senatului şi a arătat că în ultimele zile, atât el cât şi colegul său Dumitru Oprea, s-au transformat în actori într-un spectacol mediatic care ar putea să afecteze, dacă nu se lămureşte,  atât comisia de învăţământ, cât şi Senatul României. 

Raportul Comisiei de Învăţământ apare semnat de către preşedintele comisiei, Ecaterina Andronescu (PSD), şi de către secretarul Dumitru Oprea (PNL). Însă acesta din urmă reclamă faptul că semnătura care a apărut pe raport nu îi aparţine.

”A fost o şedinţă de comisie în 14 septembrie, comisia de învăţământ în care ştiam cam ce ordine de zi e şi din motive obiective am discutat cu doamna preşedinte Andronescu şi ştiam întocmai care sunt subiectele. Nu era (n.r. - pe ordinea de zi) propunerea legislativă cu pricina căreia i s-a adăugat un articol nou care era amendamentul cu pricina. Eu nu am spus că acuz pe cineva. (...) A apărut în presă acuza că am semnat raportul comisiei, or nu puteam să semnez în lipsă.(...)  Eu nu sunt expert în grafologie să ştiu cine a semnat. L-am sunat  pe colegul meu din comisie care e vicepreşedinte al Comisiei de Învăţământ şi a zis că nu ştie despre ce e vorba”, a spus Dumitru Oprea, la Palatul Parlamentului. 

Comisia de învăţământ a dat, miercuri, un raport favorabil unui proiect de lege prin care concursurile pentru posturile de director de şcoală se pot organiza doar după semestrul II al anului şcolar şi înaintea semestrului I al anului şcolar viitor. Liberalii au acuzat faptul că, pe raport, a fost falsificată semnătura secretarului comisiei, Dumitru Oprea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.