Elena Udrea spune că deşi într-un dosar disjuns din cauza "Microsoft”, în care procurorii anticorupţie urmăresc traseul banilor fraudaţi prin intermediul afacerii cu licenţe Microsoft, există mai multe denunţuri în care se explică modalitatea în care sume de bani au ajuns la PDL, fostul partid al lui Vasile Blaga, DNA îl citează pe acesta ca martor într-un dosar legat de un accident produs cu o maşină a acestuia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale Elena Udrea a fost prezentă, luni, la instanţa supremă, unde Completul de cinci judecători a dezbătut contestaţiile inculpaţilor din dosarul „Gala Bute”, în care aceasta este judecată pentru fapte de corupţie, alături de fostul şef al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja.

La finalul şedinţei de judecată, Elena Udrea a făcut declaraţii despre dosarul "Microsoft”, după ce a vorbit cu fostul primar al oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.

”Cu Dorin Cocoş doar m-am salutat şi i-am urat toate cele bune, cu Gheorghe Ştefan am vorbit despre aspectul acesta, despre faptul că în acest dosar în care se spunea că sunt, şi chiar i-au fost nominalizate, zeci de persoane implicate, pe parcursul celor 10-12 ani cât a durat contractul Microsoft cu statul, au răspuns numai cei patru, în vreme ce aceia care au iniţiat aceste afaceri sunt liberi şi îşi cheltuie zecile de milioane. Mă refer la Pescariu, la Florică, dar sunt şi multe alte persoane despre care nu mai ştim ce s-a mai întâmplat cu ele”, a spus Udrea.

Ea a mai arătat că, deşi mai mulţi denunţători au vorbit despre cum bani din afacerea cu licenţe Microsoft au ajuns la PDL, fostul partid al lui Vasile Blaga, acesta este chemat de procurorii DNA să dea declaraţii în calitate de martor într-un dosar legat de un accident produs cu o maşină a lui Blaga.

”Am mai vorbit cu el despre un aspect, aspectul răspunderii financiare din dosarul «Microsoft», faptul că deşi există o disjungere pentru a se afla unde s-au dus banii, şi toată lumea ştie, şi eu am spus lucrul acesta, şi mă pot chema martor dacă doresc, că măcar o parte din bani au ajuns la domnul Blaga, la partid, desigur, în campanie la domnul Blaga, şi există denunţuri la dosar, însă nimeni nu este interesat să ia firul banilor”, a declarat Udrea.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale a mai spus că nu-şi doreşte să meargă nimeni la DNA, însă dacă se pune problema de justiţie până la capăt, atunci ar trebui să răspundă toţi cei care au fost implicaţi într-un fel sau altul în cazul „Microsoft”.

"În schimb, văd că pe domnul Blaga îl cheamă să dea declaraţie ca martor despre cum a făcut accident nu ştiu ce comisar de poliţie”, a adăugat Udrea.

Ea a precizat că există denunţuri ale lui Gabriel Sandu, Gheorghe Ştefan şi Dorin Cocoş, dar ”domnul Blaga şi ceilalţi indicaţi acolo, pentru că sunt mai mulţi indicaţi ce au folosit bani din Microsoft la partid, nu au fost niciodată întrebaţi referitor la sumele respective”.

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a fost luni la DNA, el declarând  că a fost întrebat de procurori despre maşina sa cu care şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, chestorul Liviu Popa, a făcut un accident uşor în urmă cu două săptămâni.

"În urmă cu două săptămâni, fiind în concediu domnul chestor Popa (Liviu Popa, n.r.), eu l-am rugat să ia maşina - pentru că este Diesel, din 2011 şi trebuie mişcată - şi a avut un accident uşor la Braşov. S-a deschis, cum este şi normal, un dosar penal şi au fost date legate de când am maşina, unde stă maşina, lucruri de genul acesta”, a spus Vasile Blaga, după ce a dat declaraţii la DNA.

Dosarul accidentului în care a fost implicat chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Bihor, aflat la volanul unei maşini care era proprietatea lui Vasile Blaga, este în cercetări la Braşov. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov spun că nu au făcut nicio solicitare la DNA referitoare la audierea lui Vasile Blaga în acest dosar.

Copreşedintele PNL a mai fost audiat la DNA, în 14 aprilie, tot în calitate de martor, într-un dosar privind fapte de abuz în serviciu deschis în 2015 de procurori. Surse judiciare declarau atunci că Blaga a dat declaraţii într-un dosar privind despăgubiri ilegale acordate de ANRP.

În 3 noiembrie 2015, Blaga a fost la DNA pentru a da declaraţii de martor în dosarul în care Elena Udrea este acuzată de finanţarea campaniei electorale din 2012 a PDL cu bani pe care i-ar fi primit de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.