Şcoala de vară a Tinerilor din PMP a reunit, la sfârşit de săptămână, pe litoral, peste 400 de tineri din organizaţiile din ţară care au participat la workshop-uri şi întâlniri cu mai marii partidului, unul din principalelele subiecte discutate fiind pregătirea alegerilor parlamentare, ocazie cu care tinerii au aflat de la preşedintele executiv al partidului, Valeriu Steriu, că pentru a face faţă precampaniei le trebuie condiţie fizică, având de mers peste 10 kilometri pe zi, un aspect fizic îngrijit, atenţie la gesturi şi o alimentaţie sănătoasă pentru a nu fi scoşi ”din circuite”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şcoala de vară a tinerilor din Partidul Mişcarea Popuplară a început vineri cu workshop-uri tematice, continuând sâmbătă cu o dezbatere politică la care a fost prezent şi preşedintele formaţiunii politice, Traian Băsescu, ca invitat special.

Evenimentul s-a desfăşurat într-o sală de conferinţe a unui hotel din Neptun, decorată cu flori şi coşuri cu mere – simbolul partidului – pe scaune, invitaţii găsind baloane albastre. Tinerii din PMP au început să-şi facă apariţia în sală începând cu ora 11.00, iar până când a venit Traian Băsescu au fost preocupaţi, în mod deosebit, de selfie-uri, dar şi de umflatul baloanelor, acestea devenind, în cazul unei doamne, armă de atac asupra colegului de organizaţie - cel mai gălăgios dintre participanţi.

Liderul PMP, Traian Băsescu, a ajuns la eveniment puţin după ora 12.00 şi a fost întâmpinat cu aplauze energice şi pocnete de baloane sparte. El le-a vorbit tinerilor din partid despre priorităţile pentru alegerile parlamentare, infrastructură, mediu, educaţie, discursul său fiind întrerupt periodic de ropote de aplauze din partea invitaţilor şi de accesele de tuse care încă nu-i dau pace fostului şef de stat.

Traian Băsescu a insistat de mai multe ori, în discursul său, pe faptul că este foarte importantă meseria, transmiţându-le celor prezenţi că dacă vor să fie buni politicieni trebuie să fie liberi şi pentru asta trebuie să aibă o meserie.

”Politica nu e o garanţie de carieră, la fiecare 4 ani poţi să ieşi din politică pentru că asta e democraţia. Baza unui politician este în meseria lui pentru că altfel va deveni un lacheu al puternicilor din partid (…) Când eşti un om care are o meserie şi poate trăi din ea, eşti liber ca politician”, a precizat Băsescu, amintind că el, şi în anii în care a deţinut funcţii importante în stat, şi-a reînnoit brevetul de căpitan de cursă lungă de fiecare dată când a fost necesar.

La finalul discursului, participanţii au fost invitaţi să-i pună întrebări fostului preşedinte, însă nu s-au arătat prea mulţi doritori, acest lucru creând fâstâceală atât în rândul tinerilor, cât şi în cel liderilor. Într-un final s-a auzit o voce salvatoare care l-a întrebat pe Băsescu despre decizia sa de a candida pe listele PMP la alegerile parlamentare. Acesta nu a dat un răspuns clar, păstrând în continuare suspansul, aşa cum a făcut şi la alegerile locale din vară, când a anunţat în ultimul moment numele candidatului PMP la Primăria Capitalei.

Preşedintele tinerilor din PMP, Gabriel Popa, trebuia să ţină şi el un discurs, însă a fost doborât, la propriu, de emoţii, stres şi prea mult aer condiţionat, după cum i-a spus medicul. El a fost luat cu salvarea şi dus la Spitalul Municipal din Mangalia, unde i s-au pus perfuzii, însă nu a fost ceva grav.

După plecarea în mare grabă a fostului şef de stat, care trebuia să ajungă la Timişoara, a urmat trainingul de comunicare poltică, într-o sală de conferinţe a unui hotel din staţiunea Venus, cu participarea lui Valeriu Steriu, preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară. Acesta a avut câteva sfaturi pentru tinerii din PMP înainte de începerea campaniei electorale şi le-a vorbit despre cum trebuie să se poarte în apariţiile în media, sugerându-le ca, în perioada campaniei, să fie atenţi chiar şi la alimentaţie, care îi "poate scoate din circuite” pentru câteva zile.

”Legat de participarea la TV, sunt nişte detalii pe care cei care au deja o rutină a televiziunilor le-au învăţat: cum să-ţi ţii mâinile, ce să faci cu pixul, cum să te uiţi în cameră (…) Să ştiţi că şi un nod reglat la cravată, înainte de a intra într-o emisiune, poate să-i salveze omului emisiunea (…) Conform statisticilor, un vorbitor la o televiziune rămâne de aproximativ 30%, restul de 70% înseamnă nodul la cravată, freza, coşul de pe faţă (…) E foarte important ce mănânci în campanie şi ştiu un caz de candidat la prezidenţiale care a ieşit două zile din circuite pentru că i s-a servit o mâncare care l-a scos din circuite”, le-a spus tinerilor preşedintele executiv al PMP.

Steriu şi-a aminit că şi zâmbetul este, de asemenea, foarte important pentru că în România ”sunt cei mai încruntaţi politicieni”. La fel şi modestia; el l-a dat exemplu pe premierul Dacian Cioloş, amintind de episodul în care prim-ministrul a fost pozat călătorind la clasa Economy şi impactul pe care l-a avut poza în rândul oamenilor.

”Uitaţi-va la premierul Cioloş care prin modestie bifează în fiecare zi, dar îl cunosc şi aşa este în viaţa de zi cu zi. E o calitate pe care trebuie s-o însuşim pentru că generaţia viitoare de politicieni trebuie să fie cam aşa: nu se bagă prin faţă la cozi şi nu strâmbă din nas dacă maşina e de producţie românească”, a spus preşedintele executiv al PMP

Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu o petrecere, iar la finalul ei tinerii din PMP au fost pe plajă şi au aprins lampioane. Duminică, tinerii partidului au programate activităţi de team building, iar după-amiază se încheie oficial Şcoala de vară.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.