Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) anunţă că a obţinut, la începutul acestei săptămâni, recertificarea ACI Airport Carbon Accreditation, Nivel 2 – reducere pentru Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă” Bucureşti (AIHCB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Această acreditare reprezintă recunoaşterea eforturilor în gestionarea şi reducerea emisiilor de carbon şi vine să demonstreze, încă o dată, că preocuparea CNAB pentru protecţia mediului nu numai că reprezintă o prioritate, ci conduce la rezultate măsurabile în acest domeniu”, se precizează într-un comunicat de presă remis News.ro.

Aeroportul "Henri Coandă" - Otopeni este primul din România care a primit, în 2013, certificarea Airport Carbon Accreditation, Nivel 1 – cartografiere, înscriindu-se totodată în topul primelor 90 de aeroporturi din lume care au îndeplinit criteriile internaţionale pentru a fi acreditate în domeniul analizei şi reducerii emisiilor de carbon.

Amprenta de carbon a CNAB – punct de lucru AIHCB – cuprinde emisiile directe de dioxid de carbon (CO2) provenite din sursele proprii sau aflate sub controlul direct al aeroportului (centrale termice, grupuri electrogene, flotă vehicule, echipamente deservire aeronave la sol, echipamente intervenţie în caz de incendiu), precum şi emisiile indirecte de CO2 prin consumurile de energie electrică achiziţionată.

Reducerea emisiilor de carbon este realizată în condiţiile unei creşteri substanţiale de trafic (pasageri şi aeronave) pe AIHCB.

În prezent, în programul global Airport Carbon Accreditation sunt acreditate 157 de aeroporturi, din care 108 sunt în Europa (29 sunt acreditate la Nivelul 1, 37 la Nivelul 2, 20 la Nivel 3 şi 22 la nivel 3+).

Airport Carbon Accreditation este unul dintre cele mai importante programe ale Airports Council International, fiind administrat de o structură independentă, ai cărei membri sunt reprezentanţi ai Comisiei Europene, Programului ONU pentru Mediu, Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale, Conferinţei Europene a Aviaţiei Civile, Organizaţiei Europene pentru Siguranţa Navigaţiei Aeriene, Eurocontrol.

CNAB şi-a început activitatea în 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei, Henri Coanda (Otopeni) şi Aurel Vlaicu.

Înfiinţat în 1991, Airports Council International (ACI) este singurul organism global  care reprezintă aeroporturile din întreaga lume în faţa guvernelor şi altor organizaţii internaţionale.

ACI stabileşte standardele de performanţă, politicile şi practicile conforme pentru aeroporturile din întreaga lume, pentru realizarea unui sistem global de transport aerian sigur, eficient şi adecvat provocărilor actuale în domeniul mediului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.