Ministrul de Interne al Austriei, Wolfgang Sobotka, a susţinut că Viena este pregătită să lanseze o acţiune în justiţie împotriva Budapestei, dacă autorităţile maghiare continuă să refuze reprimirea migranţilor, care ar trebui să depună cerere de azil în primul stat membru al UE, potrivit regulamentului de la Dublin, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oficialii austrieci şi maghiari susţin că situaţia este în mare parte sub control, la aproape un an după ce frontiera dintre cele două state a devenit un punct central al crizei migranţilor.

Sute de mii de migranţi au traversat anul trecut ţările balcanice, pentru a se îndrepta mai departe spre Austria, Germania şi Suedia, creând o situaţie haotică în care implementarea regulamentului de la Dublin a devenit imposibilă pentru autorităţile naţionale forţate să gestioneze criza de la frontiere.

Guvernele central şi est europene, printre care se numără şi executivul maghiar, s-au opus vehement încercărilor de întoarcere a migranţilor şi cotelor de migranţi.

”În primul rând, avem regimul european de la Dublin. Uniunea Europeană este responsabilă pentru aplicarea regulamentului Dublin, iar statele europene care încalcă în mod permanent legea trebuie să se aştepte la consecinţe legale. În acest caz, executivul austriac trebuie să dea în judecată. Republica Austriacă trebuie să vadă că Uniunea Europeană acţionează potrivit legii”, a declarat ministrul Sobotka într-un interviu radio, după ce a fost întrebat de refuzul autorităţilor maghiare de a primi înapoi migranţii care trec ilegal frontiera austriaco-ungară.

Însă, executivul maghiar susţine că regulamentul de la Dublin nu mai poate fi aplicat.

Iniţial, Austria a primit un număr ridicat de migranţi din Orientul Mijlociu şi Afganistan. Însă, executivul austriac a început să înăsprească regimul de acordare a azilului şi a introdus o limită zilnică pentru numărul de solicitări de azil acceptate.

Măsurile impuse de executivul austriac au provocat reacţii din partea organizaţiilor non-guvernamentale şi a reprezentanţilor UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.