Profesorul de la Facultatea de Psihologie a Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi care a fost suspendat după ce a fost pus sub control judiciar pentru că ar fi cerut favoruri sexuale unei studente pentru a promova un examen a fost trimis în judecată. Cadrul didactic este acuzat de trafic de influenţă, fals intelectual şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Constantin Petrovici, conferenţiar al Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, a fost trimis în judecată, sub control judiciar, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, în data de 25 august, potrivit unui comunicat publicat joi.

Profesorul universitar este acuzat de trafic de influenţă, fals intelectual şi folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

Potrivit procurorilor, ”în zilele de 16 şi 17 iunie 2016, în calitate de conferenţiar în cadrul Universităţii <<Alexandru Ioan Cuza>> din Iaşi, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, inculpatul Petrovici Constantin i-a solicitat unei studente să întreţină relaţii sexuale cu el pentru a o promova la disciplina Didactica activităţilor matematice pentru învăţământul preşcolar şi primar, al cărei titular este”.

În 17 iunie, profesorul a trecut în catalog faptul că studenta a obţinut nota 5 la disciplina respectivă deşi, în realitate, aceasta luase nota 3, mai arată procurorii.

”Totodată, inculpatul i-a dat de înţeles aceleiaşi studente că a determinat secretarul facultăţii să facă modificările necesare din catalogul electronic, în sensul inserării notei 5 în locul notei 3, urmând a-i solicita studentei să aibă relaţii sexuale cu el”, se mai arată în comunicat

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Tribunalului Iaşi.

Conducerea facultăţii declara în 5 iulie că profesorul Petrovici a fost suspendat din funcţie şi că au fost predate toate documentele, inclusiv cataloage, solicitate de procurori.

”Există o anchetă, noi nu ne putem pronunţa. Nu ştim detalii, cei care anchetează acest caz îşi fac treaba. Am transmis toate actele solicitate, inclusiv cataloage, dar alte informaţii nu deţinem”, a declarat presei Ion Dafinoiu, decanul Facultăţii de Psihologie din Iaşi.

Constantin Petrovici predă din anul 1985 la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, iar colegii săi spun că nu-i înţeleg gestul, întrucât era ”unul din cei mai serioşi profesori din universitate”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.