Cea de a cincea ediţie a Nopţii Literaturii Europene la Bucureşti, un eveniment al Reţelei Institutelor Culturale Naţionale din Europa (EUNIC), care se desfăşoară anual în mai mult de 70 de oraşe din toată lumea, are loc pe 9 septembrie, începând cu ora 19.00, pe strada Pictor Arthur Verona, Piaţa Lahovary şi strada Vasile Lascăr din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Până la ora 23.00, în perimetrul dedicat manifestărilor vor avea loc lecturi, performance-uri, discuţii, expoziţii şi proiecţii, anunţă organizatorii.

”Vă invităm la Piua Book Bar, la Cărtureşti Verona, la Casa Ion Mincu (sediul OAR), pe terasa Teatrului Ţăndărică sau în Spaţiul Public European, pentru a afla cum au trăit familiile turceşti în cea de a doua jumătate a secolului XX la Istanbul, ce legături pasionale îi uneau pe scriitorii Ingeborg Bachmann şi Paul Celan, ce citesc astăzi adolescenţii din Germania sau cum arată lumea poveştilor fanteziste poloneze”, transmite Elisabeth Marinkovic, preşedinta clusterului EUNIC România, ataşat cultural, directoarea Forumului Cultural Austriac.

Între recomandările făcute de Elisabeth Marinkovic se numără şi ”mirajul tinereţii şi iubirii Italiei anilor ’30”, istoria Varşoviei din anul 1939 şi istoria recentă a României de după căderea lui Ceauşescu - ”prin ochi maghiaro-români” -, dar şi comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Miguel Cervantes.

În centrul acestei nopţi, vor sta 12 autori din Austria, Cehia, Germania, Grecia, Italia, Polonia, Portugalia, Spania, Turcia, Ungaria şi România. Operele lor vor fi prezentate publicului bucureştean în forme diverse. Noaptea Literaturii Europene la Bucureşti se va încheia cu o petrecere la Piua Book Bar. 

Una dintre noutăţile ediţiei 2016 o reprezintă ”Platforma de dialog pentru profesioniştii din lumea cărţii”, proiect care va demara cu o primă întâlnire între traducători literari şi editori moderată de Simona Sora. Vor participa Dinu Flămând, Peter Srager, Bogdan Ghiu, Dana Verescu, Vlad Russo, Bogdan-Alexandru Stănescu, Lidia Bodea şi Laura Albulescu.

Organizatorii Nopţii Literaturii Europene la Bucureşti în parteneriat cu ”Carte peste Carte” strâng volume pentru dotarea bibliotecii orăşeneşti din Târgu Frumos, judeţul Iaşi.

Ilustratia afişului din acest an este semnata de João Fazenda, artist portughez, proaspăt recompensat cu Premiul Naţional pentru Ilustraţie, în Portugalia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.