Cea de-a treia ediţie a evenimentului ”Fête de la Gastronomie”, care celebrează gastronomia franceză, va avea loc în perioada 23-25 septembrie, în Bucureşti şi în Buşteni, cu tema ”Cuisines populaires – Bucatele de zi cu zi”, ce se referă la reţetele pregătite pentru familie şi prieteni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Simboluri ale vieţii cotidiene, aceste preparate sunt simple, accesibile şi se hrănesc din diversitatea lumii şi imaginarul colectiv. Ele se reinventează în fiecare bucătărie personală, dar şi în restaurante. Sunt preparate care valorizează produsele regionale, de sezon şi care pun în evidenţă experienţele personale ale celor care le pregătesc”, au transmis organizatorii.

Evenimentul ”Fête de la Gastronomie” este organizat de către Ambasada Franţei în România, Camera de Comerţ şi Industrie Franceză în România, Institutul Francez din România şi Business France, alături de parteneri.

Iniţiată în Franţa în 2011, pentru a sărbători intrarea în patrimoniul UNESCO a gastronomiei franceze, această iniţiativă doreşte să valorizeze produsele specifice - de la materie primă la farfurie, modul lor de preparare, de prezentare, precum şi toate serviciile care s-au dezvoltat în jurul acestei arte.

”Fête de la Gastronomie” s-a răspândit şi la nivel internaţional, pentru a promova produsele franţuzeşti atât în rândul experţilor, cât şi în rândul publicului larg.

În 2010, “le repas gastronomique à la française”  a fost înscris în patrimoniul imaterial al umanităţii cu tot ce presupune acesta: produse locale, de bună calitate, selecţie de feluri de mâncare, din locuri diferite, “mariajul” între bucate şi vinuri, arta de a aranja masa, conversaţia.

De atunci, în fiecare an, Franţa celebrează această recunoaştere printr-o sărbătoare a gastronomiei: timp de trei zile în toate restaurantele, bistrourile, barurile şi pieţele din Franţa, oamenii degustă feluri de mâncare pregătite de “chefs” - maeştri bucătari - cu cele mai alese produse. Sărbătoarea s-a răspândit şi în afara Franţei, în acele locuri unde gastronomia franceză este apreciată, pentru a face plăcere cunoscătorilor, sau acolo unde este mai puţin cunoscută, pentru a promova produsele franţuzeşti şi a sensibiliza publicul larg să consume cu plăcere produse de bună calitate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.