Prim-ministrul Dacian Cioloş a semnat, miercuri, deciziile de eliberare din funcţia de secretar de stat în Ministerul Educaţiei a lui Gigel Paraschiv şi de numire în acest post a lui Laurenţiu-Dănuţ Vlad, în timp ce la Ministerul Sănătăţii a fost numită ca secretar de stat Ioana Ursu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Toate cele trei decizii au fost publicate în Monitorul Oficial.

Gigel Paraschiv, profesor universitar la Politehnica din Bucureşti, a cerut eliberarea din funcţie, iar succesorul său, Laurenţiu-Dănuţ Vlad va avea în coordonare învăţământul superior. Vlad este decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.

Ioana Ursu a fost numită de către Cioloş ca secretar la Ministerul Sănătăţii în urma propunerii pe care a făcut-o ministrul Vlad Voiculescu pe 7 iulie. Ursu a lucrat în industria farmaceutică.

Tot miercuri, consilierul de stat Dorin-Emil Mantescu a fost numit ca preşedinte al Consiliului pentru aplicarea politicii în domeniul ajutorului de stat, în locul lui Dragoş Pîslaru care, între timp, a preluat postul de ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.