Aproape 6.500 de amenzi au fost aplicate, vineri, în trafic, după o acţiune fulger a Poliţiei Române pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 39 de infracţiuni dar şi un număr semnificativ de şoferi de microbuze destinate transportului de persoane care conduceau sub influenţa alcoolului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acţiunea Poliţiei Române a durat patru ore în dimineaţa şi două ore în după-amiaza de vineri şi au participat aproximativ 1.200 de poliţişti. În timpul controalelor aceştia au reţinut 285 de permise de conducere şi au retras 206 de certificate de înmatriculare pentru defecţiuni tehnice ale autovehiculelor, pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice sau a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto. De asemenea, au fost ridicate plăcuţele de înmatriculare şi au fost imobilizate 20 de vehicule pentru abateri grave de la legislaţia rutieră.

În timpul controalelor s-au constatat 39 de infracţiuni la regimul rutier.

La Alba, şoferul unui autovehicul de 12 locuri a fost depistat o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar acum este cercetat într-un dosar penal. Situaţii similare au fost şi la Buzău, unde un microbuz de transport persoane era condus de un şofer care avea o alcoolemie de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Braşov unde şoferul unui microbuz care făcea curse regulate avea o alcoolemie de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat şi la Satu Mare unde şoferul microbuzului avea o alcoolemie de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, anunţă Poliţia Română.

De asemenea, la Iaşi, un şofer care conducea un microbuz de 16+1 locuri nu avea fără a deţine licenţă de transport persoane, iar la Suceava, într-un autovehicul de transport persoane cu o capacitate de 12 locuri, erau transportate 27 de persoane.

Poliţia Română mai anunţă că astfel de acţiuni vor fi şi în zilele acestui weekend mai cu seamă că se va aglomera iar mulţi şoferi ar putea fi tentaţi să încalce regulile de siguranţă rutieră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.