Medicul Mihaela Duţă de la Ambulanta Puls a fost audiată, joi, la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi pusă sub acuzare pentru ucidere din culpă, în dosarul privind moartea fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mihaela Duţă a fost citată să se prezinte joi la Parchetul Tribunalului Bucureşti pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile în dosarul privind moartea lui Patrick Ekeng, în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă.

Jucătorul dinamovist Patrick Ekeng a murit în 6 mai, după ce s-a prăbuşit pe teren, în minutul 70 al meciului cu FC Viitorul. Acesta a fost dus cu o ambulanţă Puls la Spitalul Floreasca, unde a fost resuscitat aproximativ o oră şi 30 de minute, însă nu a mai putut fi salvat.

Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis atunci un dosar penal, în care au fost făcute mai întâi cercetări in rem, pentru ucidere din culpă.

Joi, după o lună şi jumătate de la începerea anchetei, a fost pusă sub acuzare prima persoană, medicul Mihaela Duţă, de pe ambulanţa Puls care în 6 mai l-a preluat pe Patrick Ekeng şi l-a transportat la Spitalul Floreasca, unde a decedat.

În cadrul anchetei au fost ridicate mai multe documente, ambulanţa cu care a fost transportat jucătorul dinamovist a fost sigilată, alte două ambulanţe aflate la stadion au fost examinate criminalistic, iar înregistrările video care surprind momentul prăbuşirii jucătorului pe teren şi acordarea primului ajutor medical au fost analizate.

Autopsia lui Ekeng a fost finalizată, legiştii au observat că sportivul avea cordul mărit, însă nu au stabilit cauza decesului CITEȘTE ȘI Autopsia lui Ekeng a fost finalizată, legiştii au observat că sportivul avea cordul mărit, însă nu au stabilit cauza decesului

Medicul echipei Dinamo, Liviu Bătineanu, şi personalul medical de pe Ambulanţa Puls cu care a fost transportat la spital fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng au fost audiaţi la Poliţia Capitalei, la câteva zile după decesul lui Ekeng. Ulterior au fost audiaţi ca martori tehnicianul echipei Dinamo, Mircea Rednic, directorul sportiv al formaţiei Dinamo, Ionel Dănciulescu şi jucătorii Dorin Rotariu şi Sergiu Hanca.

Patrick Ekeng avea cordul mărit şi anomalii coronariene, respectiv “bridge-ing întins la nivelul arterei coronare stângi (ramul descendent anterior) şi la nivelul arterei coronarei drepte, hipoplazia ramului circumflex al coronarei stângi, sechele de endocardită a valvei mitrale cu modificarea evidentă (retracţii şi induraţii) a  cuspidei posterioare”, potrivit datelor transmise în 11 mai de Institutul Naţional de Medicină Legală. 

Rezultatele controlului făcut de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) şi Ministerul Sănătăţii după decesul fotbalistului Patrick Ekeng arătau că firma Puls are doar ambulanţe pentru transport persoane, cele de urgenţă figurează ca stricate, în maşini au fost găsite defibrilatoare cu baterii descărcate, iar în trusele medicilor şi asistenţilor erau medicamente expirate de un an, inclusiv fiole de adrenalină, folosită pentru procedurile de resuscitare.

Verificările au arătat că societatea a modificat clasificarea ambulanţelor, fără obţinerea aprobării legale în acest sens. Singurele ambulanţe funcţionale sunt de tip A, destinate doar transportului pacienţilor, celelalte trei ambulanţe de tip B şi C, destinate urgenţelor, figurau ca defecte. “Toate categoriile de intervenţii, inclusiv cele de urgenţă, se făceau cu ambulanţe tip A, care erau incomplet echipate”, potrivit raportului.

În urma acestor nereguli grave s-a dispus suspendarea pe o perioadă de cel puţin 30 de zile a autorizaţiei de funcţionare a firmei private de ambulanţă, până la remedierea tuturor deficienţelor. De asemenea, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a amendat societatea Puls cu 20.000 de lei, pentru încălcarea regimului privind reclasificarea ambulanţelor. Firma a mai fost amendată de Direcţia de Sănătate Publică cu 3.800 de lei, pentru medicamentele expirate şi modul de tratare a deşeurilor medicale.

Ministerul Sănătăţii a sesizat Colegiul Medicilor în cazul doctorului de la Ambulanţa Puls care i-a acordat îngrijiri fotbalistului Patrick Ekeng. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.