Rockerul Steven Tyler, solistul trupei Aerosmith, a confirmat zvonurile potrivit cărora formaţia americană, înfiinţată în urmă cu 46 de ani, se va retrage din activitate, după un turneu de adio, pe care îl va susţine în 2017, informează contactmusic.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înfiinţată în 1970 în oraşul Boston din statul american Massachusetts, trupa Aerosmith a lansat cel mai recent album de studio al său, ”Music From Another Dimension”, în anul 2012. 

Steven Tyler a avut o intervenţie telefonică în emisiunea radiofonică ”The Howard Stern Show”, în această săptămână, în care a vorbit despre următorul lui disc, un album country. 

”Iubesc această trupă, o iubesc cu adevărat şi vreau să elimin orice gând pe care unii l-ar putea avea, crezând contrariul în această privinţă, dar noi vom susţine un turneu de adio. Şi vom face asta pentru a venit timpul”, a spus  Steven Tyler. 

Prezentatorul de radio Howars Stern, uluit de declaraţia rockerului, l-a rugat pe Tyler să repete informaţia, iar acesta a confirmat faptul că Aerosmith plănuieşte un turneu de adio.

”Aşa cred şi cred că se va întâmpla anul viitor”, a spus Steven Tyler. 

Întrebat de Howard Stern dacă Joe Perry, chitaristul trupei Aerosmith, este la curent cu planurile de retragere ale grupului, Steven Tyler a confirmat laconic: ”Mmm, da!”. 

Apoi, Steven Tyler a ironizat trupele The Who şi Kiss, ale căror ”turnee de adio” durează de câţiva ani buni, glumind pe seama viitorului turneu de adio al grupului Aerosmith, despre care a spus că ”va dura pentru totdeauna”.

În luna aprilie, într-un interviu acordat revistei Rolling Stone, rockerul Steven Tyler a declarat: ”Voi susţine 30 de concerte solo din mai şi până în august. Apoi, în 2017, voi porni din nou în turneu cu Aerosmith. Vom face, probabil, un turneu de adio. În lume există doar două trupe care sunt în continuare alcătuite din membrii componenţei lor originale - noi, cei de la Aerosmith, şi The Rolling Stones. Sunt recunoscător pentru acest fapt”. 

Recent, Steven Tyler a anunţat că va lansa un album de muzică country, intitulat ”We’re All Somebody From Somewhere”, pe 15 iulie. Acest disc solo al rockerului american include titluri precum ”Love Is Your Name” şi ”Red White and You”. Cântecul care dă titlul albumului va fi lansat pe 24 iunie. 

Noul album al rockerului Steven Tyler conţine 13 piese şi a fost înregistrat cu T Bone Burnett, Dan Huff, Marti Fredriksen şi Jaren Johnston. 

În prezent, Steven Tyler este ocupat cu noul său proiect solo, dedicat muzicii country, iar Joe Perry, chitaristul trupei Aerosmith, colaborează cu Alice Cooper, Matt Sorum şi Johnny Depp, în trupa The Hollywood Vampires, care a susţinut un concert în Piaţa Constituţiei din Bucureşti pe 6 iunie.

Aerosmith, înfiinţată în oraşul american Boston, în 1970, este o trupă americană de hard rock, care a încorporat în stilul ei şi influenţe din alte genuri, precum blues, heavy metal, glam metal şi pop. Trupa americană a lansat 15 albume de studio, care s-au vândut în peste 150 de milioane de copii pe plan mondial. Aerosmith a câştigat de-a lungul anilor numeroase trofee, inclusiv şase premii Grammy, şi a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame în anul 2001.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.