Învăţătorul Temistocle Diaconu (PSD), primarul comunei vasluiene Pădureni, localitatea cu piscină, teren de sport cu nocturnă, muzeu al satului, parcuri rustice cu terase, cabinete medicale, bibliotecă şi cămin cultural, a câştigat cel de-al şaptea mandat consecutiv, cu peste 80% din voturile electoratului, procent mai mare ca la alegerile anterioare, pe care edilul îl consideră drept un imbold.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comuna din judeţul Vaslui cu piscină, parcuri rustice şi muzeul satului "Casa bunicii” va avea, pentru următorii patru ani, acelaşi primar care, în ultimii 26 de ani, a condus destinele comunităţii cu 4.000 de locuitori.

Temistocle Diaconu, membrui PSD din anul 1995, a fost ales de peste 80% dintre cei care s-au prezentat, duminică, la vot, aceeaşi susţinere fiind şi la Consiliul Local, unde primarul, aflat la cel de-al şaptelea mandat consecutiv, va avea susţinerea a 11 consilieri locali PSD, din cei 13 care activează în forul legislativ din Pădureni.

"Acest rezultat demonstrează că oamenii ştiu să aprecieze munca şi nu poate decât să mă bucure foarte mult şi să-mi dea un imbold pe mai departe. Continui cu o deosebită plăcere şi, poate cel mai important este faptul că, în rândul celor 11 consilieri PSD, există nume noi şi reprezentanţi din cele şapte sate, inclusiv patru doamne”, a declarat, miercuri, pentru News.ro primarul comunei Pădureni, Temistocle Diaconu.

Primarul a mai declarat că prioritatea sa o reprezintă pietruirea, până la sfârşitul lunii iulie, a tuturor uliţelor din cele şapte sate componente ale comunei.

Învăţătorul Temistocle Diaconu este în fruntea comunei vasluiene Pădureni de peste 26 de ani, chiar din prima zi a regimului capitalist, timp în care, edilul acestei comunităţi de 4.000 de oameni, împrăştiaţi în şapte sate, s-a străduit să schimbe faţa unei aşezări moldoveneşti, săracă şi fără niciun fel de perspectivă, într-una care să facă cinste zonei.

Cu doar două ateliere de încălţăminte cu 16 angajaţi, reprezentând cei mai importanţi investitori din comună, şi un buget anual de 3,2 milioane de lei, Temistocle Diaconu a construit, după propriile schiţe, o piscină, teren de sport cu 400 de locuri cu nocturnă, un muzeu al satului, parcuri rustice cu terase, o bibliotecă şi un cămin cultural, cabinete medicale.

Numele primarului din Pădureni se leagă direct de cel al Ansamblului "Stejărelul", pe care-l conduce de 41 de ani şi cu care a câştigat mari festivaluri internaţionale de folclor. 

După mai bine de un sfert de secol în fruntea comunei, primarul din Pădureni locuieşte în aceeaşi casă bătrânească a părinţilor, are o singură maşină, o soţie învăţător şi doi copii - un băiat de 40 de ani, care munceşte în Bruxelles la o firmă de IT, şi o fată de 36 de ani, angajata unei firme româno-franceze din Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.