Aproape jumătate dintre români (47%) au contractat credite sau carduri de credit, iar una din zece persoane îşi dă mai mult de jumătate din veniturile lunare pentru plata ratelor aferente acestora, potrivit studiului “Educaţie financiară” realizat de GfK România în luna mai, la solicitarea Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.022 de respondenţi, prin interviu telefonic în perioada 25 aprilie - 3 mai.

Astfel, 10% dintre respondenţi cheltuiesc cu ratele pentru credite şi/sau carduri de credit între 51% şi 100% din veniturile lunare pe care le încasează, potrivit datelor cercetării, prezentate de ARB într-o conferinţă de presă, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea organizaţiei bancare.

Peste o treime (37%) dintre români au un grad de îndatorare sub 50%, respectiv plătesc la bănci rate care însumează mai puţin de jumătate din venituri.

Populaţia vrea să fie mai bine informată de angajaţii băncilor cu privire la termeni precum diversificarea riscului (67%), dobânda anuală efectivă - DAE (60%), capitalizarea dobânzii (59%), obligaţiuni (58%) sau rambursare anticipată şi grad de îndatorare (57% fiecare).

Totodată,se simt insuficient informaţi despre scoring, acţiuni, indicatorii Robor / Euribor, ipotecă de rang 1, ordin de plată sau codebitor.

Peste jumătate dintre participanţii la studiu (59%) ar vrea să li se explice cum ar trebui să atragă un credit astfel încât să aibă siguranţa că nu riscă să le creeze probleme financiare.

Aceştia vor să mai ştie cu pot face dovada plăţii atunci când achită facturile de utilităţi la bancomat sau online (52%), cum să ramburseze banii cheltuiţi sau retraşi de pe cardul de credit (51%), cum să se asigure de securitatea plăţilor pe internet (49%) sau cum să achite cu cardul în magazine (39%).

Studiul mai arată că încrederea românilor în bănci a crescut faţă de ediţia anterioară a studiului, din anul 2011, de la 33% la 40%.

Băncile sunt urmate în topul încrederii privind instituţiile financiare de companiile de asigurări (29%), fonduri de pensii private (26%), fonduri de investiţii (22%), instituţii financiare non-bancare (19%) şi piaţa de capital (16%).

Pentru a le creşte încrederea în bănci, un sfert dintre români spun că acestea ar trebui să ofere dobânzi mai bune, iar 18% consideră că este necesară comunicarea, informarea şi educaţia populaţiei.

Alţi factori importanţi care determină creşterea nivelului de încredere sunt corectitudinea, seriozitatea şi respectarea condiţiilor contractuale (17%), transparenţa şi informaţiile clare (14%), siguranţa şi stabilitatea financiară (5%), îmbunătăţirea condiţiilor de contractare (5%), înţelegerea clienţilor şi deschiderea către aceştia (5%), dar şi un personal bancar amiabil şi bine pregătit (1%).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.