Documentarul ”Un veac fără tezaur”, regizat de Lucia Hossu Longin, va avea premiera la Institutul Cultural Român (ICR) din Bucureşti, pe 24 mai, de la ora 17.00.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul prezintă istoria dramatică a tezaurului românesc depus la Moscova în timpul Primului Război Mondial, în 1916 şi 1917. Miniştrii de Externe ai României de după anul 1990 depun mărturie cu privire la tot ceea ce au întreprins concret pentru recuperarea Tezaurului Băncii Naţionale a României.

Tezaurul nu a fost înapoiat în cei o sută de ani, iar un sondaj de opinie efectuat în noiembrie 2013 arată că 84,7% dintre români apreciau că recuperarea Tezaurului din Rusia este o problemă importantă şi foarte importantă.

Filmul aduce în actualitate toate momentele de oportunitate când se putea recupera Tezaurul şi care au fost ratate, momentele de progres în negocieri, dar şi pe cele de stagnare.

Producătorul documentarului este Ada Vertan, scenariul este semnat de Dan Necşulea şi Alexandra Orban, imaginea, de Dragoş Imireanu şi Mihai Oprea, montajul, de Sebastian Chelu, iar lectura este asigurată de Radu Bânzaru şi Alexandru Repan, informează ICR.

Documentarul va fi prezentat de criticul de film Manuela Cernat şi de istoricul Marius Oprea.

Accesul publicului la proiecţie este liber, în limita locurilor disponibile.

”Un veac fără tezaur” este o producţie Astra Entertainment, Amica, Dinamic Film şi Scharf Advertising, realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.