Compania de telefonie mobilă Digi Mobil, al patrulea jucător de pe piaţa românească, a anunţat, joi, că a ajuns la peste două milioane de clienţi persoane fizice la serviciul de telefonie mobilă, la doi ani de la relansare, şi că are o cotă de piaţă de circa 25% în privinţa abonamentelor pentru persoane fizice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Digi Mobil şi-a extins baza de clienţi printr-o politică agresivă, de oferte de abonamente la preţuri mici.

"Serviciul de telefonie mobilă Digi Mobil a ajuns la peste 2 milioane de abonaţi, persoane fizice, în numai doi ani de la relansare, ajungând astfel la o cotă de piaţă estimată de 25% din piaţa abonamentelor pentru persoane fizice", a anunţat compania. 

Pachetul de servicii Optim Nelimitat  a atras 1 milion de clienţi în ultimii doi ani, iar serviciul de internet mobil are peste 2,4 milioane de utilizatori. Digi Mobil a atras în jur de 800.000 de clienţi de la concurenţi, care şi-au portat numerele. 

Potrivit reglementatorului ANCOM, în iunie 2015 erau active în România  12,4 milioane de cartele preplătite şi 6,3 milioane de abonamente pe persoane fizice.

"Acum probabil s-a ajuns la 6,8 milioane. Orientarea pieţei către prepaid era cauzat şi de gradul de neîncredere în ofertele existente. Costurile erau variabile, modul in care erau create abonamentele era impredictibil", a declarat joi Valentin Popoviciu, vicepreşedinte RCS&RDS, la un eveniment de prezentare a rezultatelor Digi Mobil. 

Odată cu numărul de clienţi a crescut puternic şi traficul de date în reţeaua Digi Mobil. Potrivit reprezentanţilor companiei, traficul total de date mobile a ajuns în luna martie la 2,8 milioane de Gbytes, în timp ce traficul lunar de internet şi date fixe a ajuns la 204 milioane de Gbytes.

"În reţeaua noastră există cel mai mare consum pentru că nu există limită. Gradul de utilizare al reţelei noastre este de trei ori mai mare decât media anunţată de ANCOM", a afirmat Popoviciu. 

RCS&RDS are un acord de roaming naţional cu concurentul Vodafone, până la 31 martie 2017, prin care clienţii Digi care se află într-o zonă în care reţeaua companiei nu are acoperire sunt preluaţi în reţeaua Vodafone.

De la 1 aprilie, clienţii Digi Mobil plătesc pentru traficul de date în roaming naţional, după ce anterior serviciul a fost gratuit.

În zonele în care are acoperire, Digi Mobil poate asigura serviciile pentru clienţi fără a mai apela la roaming naţional.

Recent, compania de telefonie mobilă a anunţat că a ajuns la o rată de acoperire de 94% din populaţia ţării prin reţeaua proprie, după un avans cu 10% în perioada 2015-2016.

Digi Mobil are cea mai bună acoperire în zona Capitalei, cea mai dezvoltată din ţară, şi unde gradul de acoperire depăşeşte 98% din suprafaţa Bucureştiului şi a judeţului Ilfov, a anunţat compania. Totodată, reţeaua 4G are o acoperire de 89% în Bucureşti şi 30% în Ilfov.

Digi Mobil, parte a grupului RCS&RDS, este al patrulea operator de telefonie mobilă din punct de vedere al acoperirii şi al numărului de clienţi, după Orange, Vodafone şi Telekom.

În ceea ce priveşte reţeaua de telefonie fixă, RCS&RDS a ajuns la o viteză medie de peste 900 Gbytes/sec şi se aşteaptă să depăşească 1 Tbytes pe secundă în curând. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.