Bucurestiul va gazdui un festival de poker de 7 zile, in luna mai

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentru prima dată în istoria sa de şase ani, Eureka Poker Tour, sponsorizat de PokerStars, un brand Amaya Inc. (Nasdaq: AYA; TSX: AYA), aduce în România un festival de poker de 7 zile, care va avea loc în Bucureşti, în perioada 16 - 22 mai 2016.

Al doilea eveniment din cel de-al şaselea sezon al Eureka Poker Tour este organizat în parteneriat cu PokerFest România, operator român de festivaluri de poker. Programul Eureka Poker Tour include 18 evenimente, oferind o gamă variată de turnee - de la turnee No-Limit Hold’em de €100 până la prestigiosul Eveniment Principal, cu o valoare de €1.000.

Unii dintre cei mai buni jucători de poker din lume sunt aşteptaţi să participe la Evenimentul Principal din Bucureşti al Eureka Poker Tour, printre aceştia numărându-se şi Daniel Negreanu, membru Team PokerStars Pro. Negreanu, ai cărui părinţi sunt români, este jucătorul cu cele mai mari câştiguri din toate timpurile, peste 32 de milioane de dolari.

Jonathan Raab, Business Development Manager, Eureka Poker Tour, a declarat: “Bucureştiul este destinaţia perfectă pentru Eureka Poker Tour, cu o mulţime de oferte pentru toţi jucătorii. Mai mult ca oricând, pokerul se bucură de popularitate în România, astfel încât a fost o alegere firească pentru noi să găzduim un turneu în capitala ţării. Ne dorim să creştem popularitatea pokerului în regiune şi să le oferim participanţilor un festival de poker de înaltă calitate.”

Sorin Constantinescu, Chief Executive Officer al PokerFest, a declarat: "Trăim un moment unic pentru pokerul din România. Organizarea Eureka Poker Tour la Bucureşti este o recunoaştere pentru pokerul românesc şi, în acest context, pune Bucureştiul pe hartă, ca destinaţie turistică remarcabilă. Fără doar şi poate, colaborare cu PokerStars certifică forţa şi calitatea acumulate de PokerFest în cei cinci ani de activitate. Suntem mândri să fim parte a acestui circuit major alături de alte oraşe europene şi suntem siguri că acesta este abia începutul. Cred că România are potenţialul necesar pentru a deveni un punct central al pokerului european".

Eureka Poker Tour va atrage mii de jucători de poker în România. În încercarea de a face acest eveniment mai atrăgător pentru turiştii europeni, moneda euro a fost aleasă pentru plata taxelor de înscriere.

Eveniment: Eureka Poker Tour Bucureşti
Data:16-22 mai 2016
Locaţia: Hotel Intercontinental Bucureşti, Bulevardul Nicolae Bălcescu 4, Bucureşti 010051

Pentru mai multe informaţii, accesaţi: https://www.eurekapokertour.com

***

Despre Eureka Poker Tour:

Eureka Poker Tour, sponsorizat de PokerStars, un brand Amaya Inc. (Nasdaq: AYA; TSX: AYA), este un circuit de turnee de poker care se derulează în câteva dintre cele mai incitante destinaţii ale pokerului din Europa Centrală şi de Est. Din 2010, Eureka Poker Tour a oferit în total 11,8 milioane de euro în premii pentru Evenimentele Principale ale turneului şi a găzduit mai multe festivaluri de succes în întreaga Europă. Sezonul 6 al Eureka Poker Tour vine după succesul celor cinci campanii anterioare, cu festivaluri importante de poker organizate în Rozvadov, Bucureşti şi o Mare Finală în cadrul European Poker Tour, în Praga. Mai multe informaţii despre Eureka Poker Tour sunt disponibile online pe https://www.eurekapokertour.com/

Despre PokerStars

PokerStars operează cele mai populare website-uri de poker din lume, deservind comunitatea globală de poker. De la lansarea sa, în 2001, PokerStars a devenit prima opţiune pentru jucătorii din întreaga lume, oferind mai multe turnee zilnice decât oricare alt operator, la cele mai bune standarde de securitate online. Peste 145 de miliarde de mâini s-au jucat pe PokerStars – adică mai multe decât pe oricare alt website. PokerStars.com şi PokerStars.eu operează la nivel global sub licenţe acordate de guvernele din Insula Man şi respectiv Malta. De asemenea, PokerStars deţine licenţe guvernamentale separate pentru Marea Britanie, Belgia, Bulgaria, Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Italia şi Spania. PokerStars este brandul reprezentativ al Rational Group, care operează afaceri şi branduri din lumea gaming-ului, cum ar fi PokerStars, Full Tilt şi European Poker Tour. În 2012, 2013 şi 2014, companiile Rational Group din Marea Britanie şi Insula Man au fost recunoscute într-un Top 25 al celor mai bune locuri de muncă de către Great Place to Work Institute, la categoria Best Workplaces. Companiile Rational Group din Costa Rica şi Dublin s-au bucurat de aceleaşi aprecieri în topurile locale respective, în 2014. PokerStars a devenit recent proprietatea Amaya Inc. (Nasdaq: AYA; TSX: AYA).

About PokerFest

PokerFest (www.pokerfest.ro) este operatorul român de festivaluri de poker. În cei cinci ani de activitate a organizat peste 40 de festivaluri de poker în 5 ţări şi 12 oraşe, a dat premii în valoare de milioane de euro şi a adunat la mese peste 100.000 de competitori. Obiectivele companiei sunt să transmită publicului pasiunea pentru pokerul live şi să facă din România o placă turnantă pentru pokerul live european. De aceea, festivalurile PokerFest au fost întotdeauna locul predilect de întâlnire a comunităţii din poker, de schimb  de informaţii şi de legare a multor prietenii. Această viziune se reflectă şi în sloganul companiei: "PokerFest: where poker players meet."

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Conținutul acestui comunicat de presă este în întregime responsabilitatea autorului său. News.ro nu își asumă în niciun fel responsabilitatea pentru acuratețea informațiilor prezentate sau a modului de redactare a comunicatului.