Hackerul Marcel Lazăr Lehel, cunoscut sub numele de "Guccifer" sau "Micul fum", care a spart conturile de mail ale fostului secretar de stat Colin Powell, ale unor membri ai familiei Bush şi ale unor oficiali ai administraţiei Obama, va fi extrădat în SUA pentru un an şi jumătate, a decis definitiv instanţa supremă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lehel ispăşeşte o pedeapsă de şapte ani de închisoare, dispusă în mai 2015 de Curtea de Apel Bucureşti. Aceasta a menţinut decizia din iunie 2014 a Tribunalului Bucureşti în cazul lui Lehel.

Tribunalul l-a condamnat atunci la patru ani de închisoare, pentru spargerea conturilor de e-mail ale directorului SRI George Maior, şi a constatat că Marcel Lazăr Lehel a mai fost condamnat, în 2012, de Judecătoria Sectorului 3, la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru spargerea conturilor de e-mail ale unor vedete. Astfel, pedeapsa finală a ajuns la şapte ani închisoare.

Marcel Lazăr Lehel a recunoscut, la ultimul termen de judecată, că a spart conturile de e-mail ale directorului SRI, George Maior şi ale unor vedete, el fiind judecat prin procedura simplificată.

Procurorii DIICOT, care l-au trimis în judecată, după ce l-au identificat în ianurie 2014, arătau că hackerul ar fi spart căsuţele de poştă electronică de Yahoo şi Gmail ale şefului SRI George Maior, după care i-ar fi trimis acestuia, pe adresa de email de pe serverul SRI, un mesaj ce conţinea un link către date extrase din cele două căsuţe de email personale.

Marcel Lazăr Lehel folosea pseudonimele "Guccifer" şi "Micul fum" şi ar fi accesat conturile de e-mail şi de Facebook ale unor persoane publice, printre care Colin Powell, membri ai familiilor Bush şi Rockefeller şi oficiali ai administraţiei Obama.

Astfel, în august 2013, ”Guccifer” a făcut publice e-mailuri cu mesaje de dragoste şi fotografii pe care comisarul european Corina Creţu i le-ar fi trimis lui Colin Powell în perioada 2010 - 2011.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.