Aflată în al doisprezecelea an de activitate, Tabăra Medievală pentru Copii a făcut parte din vacanţa a peste 1700 de copii. Organizată în mod tradiţional în zona Subcarpaţilor şi în zona montană joasă, tabăra este o experienţă specială, educativă şi recreativă deopotrivă. Sub o atentă supraveghere, copiii au ocazia unică de a descoperi valorile cavalerismului medieval, transpunându-se în lumea poveştilor, atât de familiară vârstei lor. Au parte şi de relaxare, învăţând ceva nou în fiecare zi şi făcându-şi o mulţime de prieteni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anul acesta, tabăra este organizată în 3 serii a câte 35-40 de copii fiecare. Sunt primiţi copii cu vârste cuprinse între 6 şi 16 ani, în următoarele perioade:

- Seria 1: 22 – 27 august 2021

- Seria 2: 29 august – 3 septembrie 2021

-Seria 3: 5 – 10 septembrie 2021

            Tabăra se desfăşoară într-o vale cu climă blândă, străjuită de munţii Leaota, pe teritoriul comunei Runcu (jud. Dâmboviţa), la Pensiunea şi la Hanul Leaota.

            Tabăra construieşte alături de micii cavaleri şi tinerele domniţe una dintre cele mai frumoase poveşti ale copilăriei lor – un basm despre onoare, prietenie şi corectitudine, într-un cadru natural cu adevărat deosebit, departe de praful şi căldura oraşului. Organizatorii au ales cu atenţie activităţi care să creeze o lume de basm şi care să fie în egală măsură instrumente educative. Copiii vor fi antrenaţi în mai multe ateliere inspirate din lumea medievală. Vor deprinde arta şi codul de onoare al cavalerilor medievali în cadrul Atelierelor de tir cu arcul şi spadă medievală şi vor fi introduşi în lumea simbolisticii medievale prin intermediul Atelierului de pictură şi heraldică medievală. Pentru ca experienţa aceasta să fie cu atât mai frumoasă, micii meşteri vor realiza propriile lor scuturi cu însemne heraldice, pe care le vor lua acasă drept amintire. Sunt timpi rezervaţi drumeţiilor în împrejurimile pitoreşti ale taberei, în munţii Leaota, iar la lăsarea serii copiii vor asculta legende medievale, vor avea „ateliere surpriză” sau vor viziona filme cu specific istoric. Ultima seară a taberei va fi una festivă, în cadrul căreia copiii vor fi învestiţi cu titluri cavalereşti.

            Ultimă perioadă (5 – 10 septembrie 2021) este una specială, dedicată „Taberei de bune maniere”. Această a treia serie de tabără este una inedită, cu un concept nou, dedicat „bunelor maniere”, înţelese în sensul lor plenar, al cumpătării şi al căii de mijloc. Activităţile din „Tabăra de bune maniere” gravitează jurul ideilor de bună cuviinţă, cumpătare, grijă faţă de cel de lângă noi şi faţă de natură, bune maniere, carte şi învăţare din experienţa trecutului, cavalerism. Principalul lector al acestei serii de tabără este jurnalistul şi activistul de mediu Liviu Mihaiu.

(Articol susţinut de Tabăra Medievală pentru Copii 2021)

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.